Vladimir Alexandru Tomasevschi, Pro România: Zona metropolitană Sibiu, un proiect îngropat în orgolii (C.P.)

Proiectul zona metropolitană Sibiu a fost lansat de mai mulţi ani, de mai mulţi politicieni, şi este paradoxal faptul că acest proiect ambițios, cu multiple avantaje pentru dezvoltarea zonei sibiene, nu a fost înfăptuit până acum.

Din documentarea pe care am facut-o, am constatat că orgoliile și poate interesele multor edili, care au condus destinele unor localități ce puteau face parte din proiect, au împiedicat realizarea acestuia.

Dacă în ceea ce privește atragererea de fonduri europene am dat deja ca exemplu de bune practici municipiul Oradea, aici ma voi referi, pentru a dovedi ca se poate, la zona metropolitana Brașov.

Brașovul, în lupta pierdută cu Clujul pentru titlul de capitala a Ardealului, a marcat însă câteva puncte importante la capitolele: dezvoltare urbană, transport și calitatea vietii. Aceasta a fost o consecinta directa a infiintarii zonei metropolitane.

Din pacate, la Sibiu, deși există un cadru legal clar, proiectul legat de zona metropolitana nu s-a îndeplinit nici până în prezent. Acest fapt m-a determinat, în calitate de candidat la Primaria Sibiului, sa-l reiau ca punct important in programul meu electoral. Cei care se opun proiectului, din neștiință sau din rea credință, argumenteaza ca prin crearea zonei metropolitane ar dispărea localitățile componente, cu primăriile, primarii, consilierii si aparatele birocratice aferente. Eroare, deoarece zona metropolitana se constituie ca o entitate juridica nascuta tocmai ca o asociere a localitatilor respective, asociere facuta pentru realizarea unor obiective de interes comun. Prin actul de constituire se stabilesc reprezentații fiecărei localități, conducerea executivă și obiectivele ce urmează a fi realizate. Legea prevede ca în asociere nu pot veni decat localitățile aflate la o distanță de maxim 30 km de localitatea nucleu. Mai exista un criteriu, chiar mai important, si anume ca localitățile respective sa fie intr-o conexiune, cel mai substantial factor fiind de natură economică. În aceste conditii, prima intrebare care se pune este care ar putea fi localitatile din componenta zonei metropolitane Sibiu.

În ceea ce mă privește, am propus ca pe langa Sibiu sa fie incluse si localitățile Cisnadie, Selimbar, Cristian, Rasinari, Poplaca, Sura Mare, Sura Mica, Ocna Sibiului, Gura-Raului si Orlat. Sigur, aceasta lista trebuie stabilita dupa consultari cu toti partenerii, pentru ca infiintarea ei creeaza relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare.

Zona metropolitana va deservi mai bine de un sfert de milion de locuitori, iar in programul electoral am propus câteva obiective majore.

Primul dintre acestea este conceperea unui proiect fezabil pentru executarea centurii ocolitoare sud a Sibiului. Cele trei variante prezentate până acum, din care cel putin una este complet aberantă, pentru ca servește interesele unor „băieți destepti”, care au achiziționat terenuri în zona, nu sunt acceptabile. Trebuie concepută o varianta cat mai scurtă, cei mai importanti factori de luat in calcul fiind timpul pierdut de cetățeni, banii cheltuiti pentru transport și, nu în ultimul rând, poluarea, un element important în ceea ce privește calitatea vietii.

Al doilea obiectiv: Paltinisul, cea mai veche stațiune montană din România, situată la una dintre cele mai mari altitudini din tara, este un exemplu elocvent pentru modul haotic de gestionare a problemelor de către primăriile care dețin terenuri în incinta stațiunii si care nu au reușit să colaboreze pentru dezvoltarea acesteia. După 1990, câțiva ani buni stațiunea a fost lăsată in paragina, pentru ca mai apoi, prin investiții private, autorizate de fiecare primărie, sa se produca o extindere haotică, fără un plan urbanistic unitar și fără a fi asigurate utilitățile necesare, mai ales în ceea ce privește alimentarea cu apă, ca sa nu mai vorbim de canalizare.

În aceste condiții, prin zona metropolitana, trebuie remediate acele probleme care mai pot fi remediate, este necesar un plan urbanistic unitar, prin care să se integreze și construcțiile amplasate haotic. Astfel, se va produce o dezvoltare a statiunii, care merita sa isi ocupe locul cuvenit printre stațiunile montane europene.

Nu în ultimul rând, zona metropolitana va permite realizarea unor proiecte de interes comun, finantate din fonduri europene, mai ales in domeniul infrastructurii, mult mai usor de accesat in aceasta forma de organizare.

Chiar in aceste zile, în Parlamentul European, sunt dezbateri ample în ceea ce privește forma finala a planului multianual de finanțare pentru urmatorii 7 ani, insa politicienii romani se cearta pe subiecte sterile, de genul daca sunt suficiente sumele care ne-au fost alocate, in loc sa se focuseze pe realizarea de proiecte care sa asigure absorbtia fondurilor respective. Pentru ca pana in prezent, indiferent cati bani ne-au fost repartizati, niciodată nu am reusit sa-i folosim în întregime.

Acestea sunt problemele din lumea reală cu care ne confruntăm si sper ca noile administrații, carora le vom acorda votul, sa performeze si sa nu uite nici un moment ca sunt in slujba cetatenilor.

Vladimir Alexandru Tomasevschi

Pro România

Sprijină SIBIU INDEPENDENT

Dacă doreşti să susţii acest proiect independent voluntar poţi face o donaţie liberă direct prin PAYPAL 

Pentru detalii citiţi aici.

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *