17.2 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Cursuri online de limbi clasice la Sibiu

Știri din Județ

În acest an, în perioada 6 iulie –  7 august, Școala de limbi clasice şi orientale „Dan Sluşanschi” din cadrul Centrului de Cercetare Ecumenică din Sibiu a organizat cursuri de slavonă, greacă veche și latină, dedicate studenților şi tinerilor cercetători în teologie, filozofie, istorie, filologie sau istoria artei. Cumva surprinzător, anul acesta au participat și studenți de științe exacte, dornici să învețe latină sau greacă pentru a-și înțelege domeniul de cercetare mai bine. Profesorii din acest an sunt Mihail Mitrea, Mircea Grațian Dulus, Michail Konstantinou-Rizos, Octavian Gordon, Stefan Colceriu (pentru limba greacă veche), Antoaneta Sabău (pentru limba latină) şi Aleksandr Sizikov (pentru slavonă). Din cauza pandemiei, cursurile s-au desfășurat exclusiv online ceea ce a făcut posibilă participarea a mai bine de 60 de studenți din întreaga lume (de pildă Statele Unite ale Americi, Irlanda, Turcia, Chile, Finlanda, Germania, India, Olanda, Italia, Ungaria, Franța și, desigur, România). În total s-au desfășurat cursuri pentru opt grupe de limbă (de la începători, până la avansați). Fiecare curs a prevăzut 10 zile de studiu intensiv, cu 4 ore de curs online şi de la 2 până la 4 ore de lucru individual zilnic.

Şcoala de limbi clasice şi orientale „Dan Sluşanschi” este o inițiativă care dorește reactualizarea culturii clasice în România prin oferirea de cursuri pentru limbile esențiale cercetării culturii clasice şi medievale. Școala poartă numele unuia dintre cei mai importanți filologi români, clasicistul Dan Slușanschi, născut la Sibiu în 1943. Mai multe detalii despre Școala de limbi clasice şi orientale se pot găsi pe site-ul Centrului de Cercetare Ecumenică Sibiu.

Foto: facebook.com/DanSlusanschiSchool

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri