7.9 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

CISNĂDIE: Primarul Huja le bate obrazul useriştilor puşi pe negocieri

Știri din Județ

Negocierile pentru o majoritate în viitorul Consiliu Local Cisnădie şi pentru alegerea viceprimarului sunt în toi. Din păcate, pentru unii sau din fericire pentru alţii, unele negocieri au eşuat. Însă replicile acide au apărut imediat.

FDGR alege neutralitatea

Robert Krafft, liderul FDGR Cisnădie a anunţat de două zile că formaţiunea sa care va avea 2 consilieri în Cisnădie va alege neutralitatea politică, fără alianţe. Krafft şi-a argumentat decizia printr-un lung text postat pe Facebook. Concluzia negocierilor purtate de FDGR atât cu USR-Plus şi Pro România, pe de o parte, dar şi cu PNL pe de alta, a fost că nu doresc să facă opoziţie în detrimentul dezvoltării oraşului Cisnădie.

„Considerând că opoziția, chiar cu majoritate simplă alături de USRPLUS și ProRomânia, ar bloca Cisnădia 4 ani, deși oricum pare irealizabilă la acest moment; Declarând în campanie că nu vom partizana politic cu administrația PNL deși discuțiile pe care le-am avut în această perioadă au fost mult mai aplicate și constructive decât cele cu USRPLUS; 𝗔𝗺 𝗱𝗲𝗰𝗶𝘀: Independență politică în consiliul local și decizie de vot argumentată pe fiecare dintre proiectele de hotărâri.” este concluzia lui Krafft.

USR – Plus s-au supărat pe FDGR

Ieri a venit rândul celor de la USR Plus să posteze pe Facebook punctul lor de vedere pentru aceste negocieri. USR Plus vor avea 6 consilieri. Ei au criticat decizia FDGR de a nu se alia cu aceştia şi Pro România, reprezentată conjuctural de Cornel Vintilă, fost consilier local pe la mai multe partide în Cisnădie.”Știm istoria alegerilor trecute, unde oamenii fără coloană vertebrală au trecut rapid în tabăra primarului Gheorghe Huja, fiind părtași la situația de astăzi” au scris useriştii pe Facebook. Tot ei s-au auto-intitulat ca „opoziţie” în Consiliul Local Cisnădie.

Cornel Vintilă vrea viceprimar cu orice preţ

PRO România a obţinut două mandate de consilier local. Cornel Vintilă a fost reales pentru un nou mandat, de la un nou partid, al treilea în ultimii 12 ani, dacă am socotit bine, câte un partid nou la fiecare nou mandat. Acesta a spus răspicat la negocierile cu USR şi FDGR că el doreşte să fie viceprimar. Prin retragerea FDGR, Vintilă nu mai are şanse să fie ales, mai ales că şi USR-Plus doreşte un post de viceprimar. Cele două partide deţin 8 mandate de consilier în total, insuficiente pentru ca niciunul dintre ele să desemneze un viceprimar. Oricum, conform legii, atribuţiile viceprimarului sunt date de primar, dacă acesta doreşte.

Huja dă replica finală

În timpul tuturor negocierilor, primarul Gheorghe Huja, liderul PNL Cisnădie, nu a ieşit cu declaraţii în spaţiul public. Astăzi însă a venit cu o replică useriştilor, cărora le-a bătut obrazul de ruşine. PNL a câştigat alegerile la Cisnădie cu 7 consilieri locali.

„Dragi cisnădieni,
Nu aș fi avut o intervenție publică, dacă nu aș fi constatat că USR Cisnădie continuă să ducă în derizoriu voința cisnădienilor, comportându-se de parcă ar fi câștigat alegerile. Le reamintesc acestor aventurieri că nu au câștigat nici funcția de primar și nici majoritatea în Consiliul Local Cisnădie. Apropo, într-o postare în care își detonează planurile, USR ne-a explicat cum a dorit să realizeze o majoritate în Consiliul Local, iar după ce au văzut că nu sunt capabili de așa ceva au început să-i denigreze pe cei alături de care își propuseseră să formeze majoritatea. Această abordare spune multe despre caracterul și loialitatea unor oameni care împroașcă cu noroi în oricine, inclusiv în cei pe care și-i doreau parteneri. Dacă în privința caracterului nu putem avea mari așteptări de la gruparea useristă, despre pretențiile în plan profesional nu are rost să mai discutăm. Ne-au demonstrat că habar nu au de administrație publică încă din vremea când le promiteau oamenilor că vor asfalta străzi ce se află pe terenuri private, până azi când vorbesc despre cum vor amenda sau vor implementa proiecte, ca și cum ar fi câștigat alegerile. Le recomand acestor personaje ridicole să se mai uite o dată peste rezultatul alegerilor și să încerce senzația maturității. Dacă au reușit să-i păcălească pe unii alegători, promițându-le lucruri pe care nu aveau cum să le facă, nu înseamnă că își vor muta discursul demagogic și în legislativul local. Ei nu sunt în stare să se înțeleagă între ei, nicidecum să colaboreze cu alți aleși. Declarațiile denigratoare făcute de USR la adresa unor consilieri, pe care au încercat să-i coopteze într-o alianță, ar trebui să dea de gândit oricărui om care prețuiește loialitatea și consecvența, inclusiv celor care i-au bănuit de bună credință și de verticalitate pe useriști. USR Cisnădie a demonstrat încă o dată că duce lipsă de soluții, de maturitate, încercând să înlocuiască aceste goluri cu vâlva specifică celor incapabili să clădească ceva palpabil și durabil. Nu le putem dori decât sănătate, trupească, mintală și sufletească, astfel încât să ne scutească de circul pe care știu, ca nimeni alții, să îl întrețină!”

Publicitate

5 COMENTARII

  1. Cine a permis conceptul de strazi private in Cartierul Arhitectilor? Suprafetele de teren aferente strazilor din cartier, trebuiau expropriate in 2006 odata cu aprobarea PUZ pentru acest cartier. In egala masura si toate suprafetele de teren agerente obiectivelor de utilitate publica. .Cine a permis vanzarea acestor suprafete de teren, catre locuitori?Cine a emis autorizatii de construire fara asigurarea infrastructurii rutiere? Consilierii locali( indiferent de culoarea politica) trebuie sa ia in serios situatia strazilor private.Preluarea se poate face printr-o Hotarare a Consiliului Local, iar amenajarea acestora prin accesarea de fonduri europene. Lucrurile trebuie regândite și aduse la normalitate.Strazile din cartier, preluate de primarie ,respectă normativele tehnice?
    Cartierul Arhitectilor este un cosmar urbanistic de neacceptat intr-o tara europeana. Calitatea vietii locuitorilor este profund alterata.

    • conceptul de strazi private nu este nou si nici gresit atata timp cat circualatia in cartier nu este afectata. strazile private intra in obligatia locuitorilor de a fi intretinute/asfaltate si luminate desi inseamna cheltuiala mai mica pentru orasul Cisnadie…
      cat despre trecerea lor in domeniul public sa se faca dar dupa ce locuitorii lor asfalteaza si pun instalatia de iluminat pentru ca altfel vor plati pentru ele toti locuitorii inclusiv cei care nu au nici o tangenta cu acele strazi. Totul a tinut de PUZ-ul local asa cum este si in Sibiu.
      Cartierul Arhitectilor este cel mai bun exemplu de dezvoltare urbana gresita pe pile si relatii.

      • Ghid privind elaborarea si aprobarea regulamentelor locale de urbanism, indicativ GM-007-2000 aprobat prin Ordinul Nr.21/N/10.04.2000 MLPAT ( Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului)- IN VIGOARE

        Art 13. Asigurarea echiparii edilitare
        1.Autorizarea executarii constructiilor care, prin dimensiunile si destinatia lor, presupun cheltuieli de echipare edilitara ce depasesc posibilitatile financiare si tehnice ale administratiei publice locale ori ale investitorilor interesati sau care nu beneficiaza de fonduri de la bugetul de stat este interzisa.
        2. Autorizarea executarii constructiilor poate fi conditionata de stabilirea, in prealabil, prin contract,a obligatiei efectuarii, in parte sau total, a lucrarilor de echipare edilitara aferente, de catre investitorii interesati.
        Cheltuieli de echipare edilitara sunt cheltuielile pentru realizarea infrastructurii de gospodarie comunala si pentru modernizarea si dezvoltarea acesteia( alimentare cu apa, canalizare, strazi,salubrizare etc)
        -utilizari admise cu conditii
        Constructiile vor fi executate dupa stabilirea ,prin contract prealabil a obligatiei efectuarii lucrarilor de echipare edilitara aferente ( in parte sau total) de catre investitori interesati.
        Primaria Cisnadie, a ignorat aceste prevederi, nu a incheiat contracte ferme cu investitorii, limitandu-se a preciza pe certificatul de urbanism doar conditia de preluare a strazilor in domeniul public dupa amenajarea acestora de catre investitori.
        Celor care au edificat locuinte individuale, nu le-a fost transmis prin certificatul de urbanism obligatia de a amenaja strada, pentru a putea fi preluata in domeniul public.
        Primaria Cisnadie, nu a publicat pe site- toate plansele aferente PUZ/2006, pentru acest cartier, pentru a nu constata locuitorii care erau suprafetele de teren care trebuiau cedate de proprietari pentru obiective de utilitate publica ( inclusiv strazi)

    • buna ziua.

      dar oare cine a permis strazile neprivate? ale primariei? cele 4-5 cate sunt sunt jalnice… unele doar de pamant, unele doar de asfalt, niciuna cu trotuar. nu ar trebui oare primaria sa dea un exemplu din ele? care e interesul cuiva cu strada privata si modernizata din resurse proprii sa o predea? sa se trezeasca dupa cativa ani ca nu e intretinuta???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri