Un accident rutier s-a petrecut pe DJ 107 B Alămor – Loamneș. Din primele informații, un șofer în vârstă de 23 de ani, din Alămor, a acroșat un minor de 17 ani, care se deplasa pe bicicletă spre Loamneș.
Polițiștii Serviciului Rutier sunt la fața locului și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD la intrare în localitatea Alămor unde un băiat de aproximativ 16 ani a fost acroșat de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta alături de alți copiii.
La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale băiatului care a fost transportat la CPU Luther conștient cu traumatism costal.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU