18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Ana Mocanu-Suciu are nevoie de ajutorul sibienilor

Știri din Județ

Dr. Ana Mocanu-Suciu, lector universitar la Facultatea de Drept din Sibiu, are nevoie de sprijinul comunității sibiene.

În urmă cu aproximativ 3 luni, Ana Mocanu-Suciu a făcut un accident vascular în urma căruia a rămas complet paralizată. Nefericita întâmplarea a avut loc la căbănuța sa de lângă Sibiu. A fost transportată de urgență la spital, iar medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire. Acum, se hrănește printr-o sondă și nu-și mișcă decât ochii.

Un centru privat de recuperare este singura speranță că situația sa se poate ameliora, însă acesta costă 230 de lei pe zi, iar spitalizarea, în astfel de cazuri, se face pe o perioadă foarte lungă de timp.

În urmă cu 15 ani, Ana Mocanu-Suciu a suferit o intervenție extrem de dificilă, cu șanse de supraviețuire la fel de mici. „I-a stat inima două ore pe un pat de gheață, temperatura corpului i-a fost redusă la 28 de grade, i-a fost montată o valvă aortică metalică. Supraviețuirea ei, au spus medicii, a fost un miracol”, scrie Ramona Sarac, prietena sa, pe Specialstories.eu.

În 2016, Ana Mocanu-Suciu a rămas văduvă după ce soțul său, Gabi, a pierdut lupta cumplită cu boala. După moartea soțului său, aceasta și-a crescut singură cei doi fii, cel mai mic fiind în clasa a XVIII -a.

L-am rugat pe Iulian sa-mi lase un cont pentru donații. Dacă aveți nevoie de mai multe date, am rugămintea să-mi scrieți, să vă dau datele lui de contact, a transmis Ramona Sarac.

Sibienii care doresc să aducă speranță oamenilor care luptă pentru Ana Mocanu-Suciu și care cred în miracole, pot face donații către, Iulian, fiul său cel mare.

Titular cont: Mocanu-Suciu Iulian
Raiffeisen Sibiu
Numar de cont: RO55 RZBR 0000 0600 1660 8810

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc