7.9 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Liliana Coldea, managerul Spitalului și-a înaintat DEMISIA la Consiliul Judeţean Sibiu

Știri din Județ

Dr. Liliana Coldea, managerul în funcție al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și-a înaintat DEMISIA în cursul zilei de astăzi.

Astăzi, 18 noiembrie 2020, la ora 12:52, a fost înregistrată demisia cu nr.19002/18.11.2020 a doamnei dr. Coldea Liliana din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din motive personale, începând cu data de 19.11.2020, conform unui comunicat de presă primit din partea Ioanei Căpățînă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Sibiu.

Sibiu Independent a relatat că în cursul zilei de marți, 17 noiembrie 2020, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a sosit la Spitalul Județean pentru a face verificări. Controlul inspectorilor Ministerului Sănătății a fost efectuat în contextul în care, în repetate rânduri, vicepremierul Raluca Turcan a cerut demisia Lilianei Coldea.

Reprezentanții CJ au anunțat că în curând vor emite dispoziția cu desemnarea unui manager interimar până la ocuparea postului prin concurs

ACTUALIZARE: Cum şi-a motivat Liliana Coldea demisia?

Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea, m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Sunt un om responsabil şi un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfăşoare în interesul pacienţilor şi cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influenţată de constrângerile venite pe mai multe canale şi nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor. Sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management pe care 1-am desfăşurat, am respectat toate procedurile şi legislaţia în vigoare. In niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă — fiecare dintre noi am depus un jurământ şi suntem în permamenţă în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum şi în nicun caz sănătatea şi viaţa pacienţilor nu au fost puse în pericol. Interesul pacienţilor este mai presus de orice. Am preluat funcţia de manager al spitalului într-o perioada greu încercată pentru toţi, când nimeni nu şi-a dorit această funcţie, fiind singurul candidat la concursul de ocupare a funcţiei de manager. Chiar dacă mandatul meu a fost unul scurt am reusit să aduc mai multe îmbunătăţiri în interesul pacienţilor: – redeschiderea activităţii medicale pentru Clinicile Medicală, Diabet, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Dermatologie, Chirurgie Generală, Ortopedie, Urologie, Bloc operator, Recuperare, Medicină fizică şi Reabilitare (care nu au funcţionat pe perioada stării de urgenţă); – dotarea materială a unor secţii sau compartimente; – îmbunătăţirea condiţillor de cazare ale pacienţilor spitalului prin achiziţie de paturi noi; – deschiderea structurilor modulare; – avizarea Secţiei ATI pentru includerea în programul de tratament monitorizat al pacienţilor critici cu Covid 19. In luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale, unii dintre aceştia m-au sprijinit, alţii mai puţin sau deloc. Mulţumesc cadrelor medicale din spital care şi-au dat concursul şi au fost alături de mine şi au contribuit proactiv la demersurile de schimbare în bine a sistemului medical. ln cotinuare mă voi dedica activitătii medicale universitare şi voi fi în permamenţă în serviciul pacienţilor.”


Conf. Univ. Dr. Coldea Liliana



Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri