18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Ce au hotărât consilierii locali ai orașului Avrig în ședința ordinară?

Știri din Județ

Consiliul Local Avrig s-a întrunit, astăzi, 27 ianuarie 2021 în şedinţă ordinară. În cadrul ședinței, convocată de primarul Adrian David, sa hotărât constituirea comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor pentru tineri construite din fondurile ANL și aflate în administrarea Consiliului Local al orașului Avrig, precum și validarea dispozitiei primarului orașului Avrig, în urma unei rectificări pozitive a Guvernului de la finele anului trecut, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Orașului Avrig.

De asemenea, consilierii locali au hotărât că, excedentul bugetar de anul trecut, va fi folosit exclusiv pentru investițiile în derulare din orașul Avrig. Tot astăzi, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Modernizare Str. Prundu Mic, în orașul Avrig” și, în funcție de structura bugetului pe anul acesta, începerea lucrărilor este preconizată pentru luna august, înainte, urmând să fie parcurse celelalte etape procedurale, respectiv licitația și proiectarea.

Pe ordinea de zi s-a mai aflat și un proiect de hotărâre privind stabilirea programului de audiențe ce se vor acorda cetățenilor orașului Avrig de către consilierii locali ai orașului Avrig în anul 2021 și s-a decis schimbarea temporară a destinației Sălii de Sport aflată în incinta Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, în structură medicală-centru de vaccinare împotriva Covid-19.

Ședința de Consiliu Local poate fi urmărită integral aici:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc