18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, a fost reales președinte al filialei Județene Sibiu ACoR

Știri din Județ

Astăzi la Sadu, a avut loc Sesiunea Extraordinară a Adunării Generale a Filialei Judeţene Sibiu ACoR, având ca drept scop alegerea consiliului director şi a preşedintelui filialei pentru noul mandat. Sesiune a fost organizată în sistem hibrid, respectând prevederile legale de restricţie şi protecţie sanitară la care au participat majoritatea primarilor de comune din judeţul Sibiu. Sesiunea a fost convocată conform prevederilor statutare de către domnul Emil Drăghici preşedintele asociaţiei Comunelor din România, primarul Comunei Vulcana Băi care a şi fost prezent la întâlnire, alături de domnul Achim Daniel Băluţă, preşedintele filialei judeţene Vâlcea, membru în consiliul director ACoR.

Întâlnirea a fost prezidată de preşedintele Emil Drăghici şi a avut pe ordinea de zi înscrise următoarele proiecte:

1. Stabilirea numărului de membrii în consiliul director al filialei

2. Alegerea comisiei de validare

3. Alegerea consiliului director

4. Stabilirea structurii pe funcţii în cadrul consiliului director

5. Alegerea preşedintelui.

Facem precizarea că, conform prevederilor statutare primarii au avut obligaţia să îşi exprime opţiunea de a candida pentru consiliul director timp de 10 zile de la emiterea dispoziţiei de convocare. Aşadar urmarea acestei proceduri, au fost 13 candidaţi. Funcţia de preşedinte a fost încredinţată conform votului secret, unanimităţii primarilor, domnului Valentin Ivan, primarul Comunei Sadu. Noua structură, a consiliului director are următoarea componenţă:

Prim-vicepreşedinte doamna Maria Greavu, primar Comuna Loamneş

Vicepreşedinţi: Dancu Nicolae primarul Comunei Păuca, Grecu Marius primarul Comunei Şelimbăr, Dragomir Mircea primarul Comunei Biertan, Aurel Terbea primarul Comunei Merghindel, Constantin Văcariu primarul Comunei Arpaşu de Jos, Urian Emil primarul Comunei Şeica Mică secretar general, Călin Gheorghe primarul Comunei Gura Râului, iar membrii Lazăr Nicolae primarul Comunei Hoghilag, Budin Vasile primarul Comunei Poplaca, Restea Valentin primarul Comunei Şura Mică, David Ioan primarul Comunei Roşia.

Noua conducere şi-a asumat un mandat în care să fie armonizate deciziile privind politica de guvernanţă a administraţiei publice locale cu nevoile reale de dezvoltare durabilă a satului românesc, de creşterea performanţei şi a digitalizării serviciilor administraţiei publice locale, de conservare a patrimoniului şi a valorilor cultural spirituale din satul Românesc. Pe plan prioritar primarii de comune susţin creşterea performanţelor din sistemul de educaţie atât prin sprijinul logistic şi material cât şi prin susţinerea în condiţiile legii stimulării învăţământului performant. O altă decizie prioritară adoptată a fost înfiinţarea unei direcţii privind accesarea Fondurilor Europene, o sursă reală de dezvoltare viabilă şi sustenabilă a localităţilor. A fost supus spre analiză raportul de activitate al preşedintelui şi al consiliului director aferent anului 2020.

Facem precizarea că domnul Valentin Ivan este şi ofiţerul de presă cu rang de vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc