4.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

A fost pusă piatra de temelie a viitoarei biserici de la Săsăuș, comuna Chirpăr

Știri din Județ

Părintele Mitropolit Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică închinată viitorului Schit „Sf. Serafim de Sarov”, pe un teren situat, geografic, pe teritoriul satului Săsăuș, într-o zona de liniște adâncă și chemare sfântă la rugăciune a maicii starețe și a părintelui Mihail de la Chirpăr.

Din sobor a făcut parte și Arhim. Ioachim Tomoiagă, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Mitropoliei Ardealului.



Reamintim faptul că pe teritoriul localităţii Săsăuş a existat un schit care a fost distrus sau ars la 1762 de generalul Buckov, în acţiunea de distrugere a aşezămintelor monahale promovată de Curtea de la Viena, aşa cum relatează istoricul bisericesc Ştefan Meteş, în lucrarea „Mănăstirile din Transilvania”.



„Unde voiește Dumnezeu se biruiește rânduiala firii și cu voia Sa biserica se va înălța iar în jurul ei va crește obștea maicii starețe și a părintelui duhovnic Mihail având binecuvântarea arhierească a Părintelui Mitropolit Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului” – au scris reprezentații Mitropoliei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș