spot_img
5.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

2 candidați din județ obțin nota maximă la Titularizare. Secretul unui 10 „curat”

Știri din Județ

Publicitate

În urma rezultatelor afișate, obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă la examenul de Titularizare, la nivelul județului Sibiu, 2 candidați (limba germană modernă și limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii) au obținut nota 10 (6 candidați în 2020 și niciun candidat în 2019), iar 301 candidați (46,3%) au obținut note între 7 și 9,99 (din 652 candidați care au depus lucrările pentru evaluare).
Din promoția curentă, 33,9% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).

Stănciucu Virginia Nicoleta

Stănciucu Virginia Nicoleta, educator limba română, a declarat pentru Ziarul Sibiu Independent că în spatele unei note de 10 se află o muncă asiduă, depusă de-a lungul celor 3 ani de când se află în învățământ. „Consider că secretul este perseverența, dar și curajul de a încerca. Subiectele au fost accesibile, dar totuși mi s-a părut un volum mare de informații, pentru timpul avut la dispoziție. Îmi încurajez viitorii colegi să aibă curaj și încredere în ei și să se înscrie la examenul de Titularizare„.

Isdrăilă Dragomirescu Ioana Denisa

Examenul de titularizare este un examen dificil, ce necesită atât multe cunoștințe, cât și inspirație, în special pentru partea de metodică. Subiectele au fost destul de grele, este mult de scris, și necesită o putere de concentrare deosebită; este un test de rezistență în sine. Nu cred că există un secret pentru a lua notă 10, doar multă muncă și puțin noroc” a mărturisit Isdrăilă Dragomirescu Ioana Denisa, profesor de limba germană modernă

Procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46,30% (locul 10 la nivelul țării), inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2020 (62%), dar superior celui din 2019 (40,03%);

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului