spot_img
3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Sindicaliştii din Tursib pregătesc un transport umanitar pentru Grecia

Știri din Județ

Publicitate

Având în vedere situaţia actuală din Grecia, greu încercată în aceste momente, Sindicatul Liber TPL Sibiu din cadrul TURSIB împreună cu Federaţia Transportatorilor şi Serviciilor Publice din România au hotărât să trimită o caravană de 10 microbuze cu ajutoare umanitare. „Este un gest de umanitate, pornind din suflet, de la oameni pentru oameni. Nu graniţele şi nici în ce colţ al lumii suntem contează, dar atunci când ne este greu să fim împreună. Suntem un sindicat mic, dar cu suflet mare de aceea vom partipa cu un microbuz cu alimente la această caravană. Sper să găsim sprijin şi această iniţiativă să fie o reuşită” a declarat preşedintele Sindicatului TPL Sibiu, Gogea Mitică. Caravana formată de sindicalişti va pleca în 14 septembrie spre Grecia, unde vor fi întâmpinaţi de Federaţia Transportatorilor Eleni.

Sindicaliştii doresc să strângă până în 14 septembrie alimente neperisabile de la membrii de sindicat, dar şi sibieni dornici să ajute poporul grec. Momentan sunt în căutarea unui spaţiu de depozitare pentru alimente. Cei ce doresc să ajute acest proiect umanitar pot lua legătura cu Gogea Mitică, liderul de sindicat TPL Sibiu la telefon 0741040402.

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Personajul din imagine lucră cu noi în București, ar trebui pus sub titlu de wanted!!!
    Pe unde a trecut a distrus,acum a trecut la fapte bune???
    Din ce știu fusă și milițian, are bani sa închirieze 10 microbuze???,eu una nu cred nimic findca îl cunosc!!!
    Sau o fi articol sai facă imagine bună!
    Fugiți lume !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului