18.1 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

CASTRA BARBARORUM (taberele barbarilor) la Muzeul ASTRA

Știri din Județ

Muzeul ASTRA organizează, prin secția de Arheologie, etnoarheologie și arheologie experimentală, un amplu eveniment dedicat patrimoniului cultural arheologic: CASTRA BARBARORUM (taberele barbarilor). Evenimentul are loc în perioada 18-22 august 2021 și se desfășoară cu participarea membrilor Asociației Culturale Omnis Barbaria, meșterul fierar Komakiza și meșterul pielar Robert Urs.

CASTRA BARBARORUM își propune ca, printr-un spațiu expozițional organizat în aer liber, la Muzeul ASTRA, animat de persoane costumate după modelul vestimentației din perioada antică, să reconstituie ipostaze din viața cotidiană și militară, practici constructive și meşteşuguri din antichitate.

Astfel, în zona Etno Tehno Parc, în cele cinci zile din program, vor avea loc activități demonstartive și interactive, desfășurate sub forma unor ateliere de arheologie experimentală, prin care vor fi confecționate obiecte casnice, unelte și piese de armament, reproduse fidel după cele descoperite în siturile arheologice. De asemnea, vor fi prezentate echipamente militare și tehnici de folosire a armelor, confecționate după modele celor antice.

  • Activitate interactivă cu publicul, de reconstituire a structurilor de habitat antice, de tipul adăposturilor din Barbaricum. Atelierul își propune să ilustreze tehnici și practici constructive, prin folosirea materialelor (lemn și textile) și a uneltelor  specifice perioadei (topoare, securi, baroase, cuțite, foarfeci).
  • Activitate interactivă cu publicul, de reconstituire a instalațiilor rudimentare de ardere a ceramicii folosite de barbari în antichitate (amenajare vatră deschisă pentru ardere ceramică). 
  • Atelier de olărit în cadrul căruia se vor confecționa prin modelare cu mâna, vase și obiecte din lut, replici după cele descoperite în siturile arheologice din antichitate.
  • Atelier de ardere în vatră deschisă a vaselor și obiectelor din lut, confecționate prin modelare cu mâna.
  • Atelier meșteșugăresc de confecționat cămăși de zale, folosite de războinicii barbari în perioada antică.
  • Atelier meșteșugăresc de țesut care reconstituie tehnica prelucrării firelor textile la războiul de țesut vertical, folosită în antichitate.

Atelierele se vor desfășura  între orele 10:00-18:00.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. 

INFO TEXT: Daniel Tentiș, muzeograf; Dr.George Tomegea, șef secție Arheologie,Etno-Arheologie și Arheologie Experimentală

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu

Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu 

Tel.: 0721579684

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri