spot_img
9.6 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Weekendul acesta, Guitar Meeting reunește chitariștii la Muzeul

Știri din Județ

Publicitate

La finalul săptămânii, în perioada 17-19 septembrie 2021, Sibiul va deveni din nou orașul chitariștilor. Guitar Meeting ajunge la cea de-a șaptea ediție într-o locație nouă, aflată în mijlocul naturii – Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului. Sute de chitariști vor cânta în același timp la Concertul Manifest, iar publicul se poate bucura de concerte live susținute de Bucovina, Cargo și trupe tinere, dar și de un program bogat de activități ce pun în centru spiritul rock.

Guitar Meeting – o experiență culturală

În acest an, prin tema ediției “Experience”, organizatorii încurajează chitariștii să iasă din mulțime și să se facă auziți prin sunetele de chitară, în cadrul Concertului Manifest – cel mai spectaculos și emoționant moment al întregului festival, atât pentru participanți, cât și pentru publicul larg. Evenimentul are loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, în spațiul autentic și nostalgic al Muzeului Astra din Sibiu.
În cadrul marelui concert, sute de chitariști vor cânta în același timp un playlist format din 17 piese folk-rock, românești și internaționale, multe dintre ele fiind interpretate chiar împreună cu autorii acestora.
Pentru prima dată la Guitar Meeting, membrii trupei Bucovina vor urca pe scenă pentru a cânta bine-cunoscutele piese „Straja” și „Spune tu vânt” alături de participanți, iar trupa Cargo va da tonul unor momente muzicale cu adevărat speciale, dedicate pieselor „Românie te strig” și „Zi de Zi”. Și-au mai anunțat prezența la eveniment membrii Trooper, foarte iubiți de publicul rock din Sibiu și cunoscutul artist Mircea Vintilă, cu toții impresionați de amploarea și emoția transmisă de edițiile trecute ale Concertului Manifest.


Alături de ei, vor mai participa o serie de artiști locali, prieteni ai festivalului, printre care Sofia Murăruș, Adrian „Moldo” Moldovan, Florin Thomits și Cătălin Onețiu la voce, respectiv band-ul format din Ilie „Manole” Vlad – chitară, Dragoș Zaplitnei – bass, Tinel Mureșan – tobă, Haris Mureșan – tobă. Cu toții vor pune în scenă alte piese cunoscute din playlist-ul ediției: instrumentalul Game of Thrones, „Another brick in the wall” de Pink Floyd, „Let it be” / „Hey Jude” semnate The Beatles sau colajul „I want to break free” / „We will rock you” din repetoriul Queen.
Pentru cele 2 ore de spectacol, chitariștii au început repetițiile acum câteva câteva luni, imediat după ce a fost anunțat playlist-ul oficial al evenimentului.

De altfel, aceștia participă cu interes la toate activitățile programului „Pune Mâna pe Chitară”, care îi pregătesc gradual pentru maratonul muzical de la Sibiu.


Fiecare piesă din playlist-ul evenimentului este însoțită de câte un tutorial video dedicat, în care Ilie „Manole” Vlad, chitarist al trupei Antract și mentor al programului, prezintă o lecție deschisă pentru ca procesul de învățare să fie mai ușor. Toate aceste tutoriale sunt publicate pe canalul de YouTube „Pune Mâna pe Chitară” și pot fi urmărite gratuit. De asemenea, chitariștilor le este pus la dispoziție un Kit de chitară, ce include tabulaturile cântecelor și alte informații relevante.


În plus, toate noutățile și resursele necesare participanților pot fi găsite pe site-ul www.punemanapechitara.ro și pe aplicația mobilă „Pune Mâna pe Chitară”, care se poate descărca gratuit de pe Google Play sau App Store, accesând de pe telefon link-ul punemanapechitara.app.link/instaleaza.


Dincolo de momentul muzical unic, pentru care chitariștii participanți s-au pregătit un an întreg, experiența culturală oferită la festival va fi una complexă. Organizatorii au pregătit un program dens, construit în jurul spiritului rock, de care se poate bucura inclusiv publicul larg din Sibiu și împrejurimi. Vor avea loc concerte, proiecție de film, lansare de carte, ateliere și masterclass-uri de chitară și voce.



Concerte live în aer liber cu Bucovina, Cargo și 5 trupe tinere, printre care sibienii de la Revolver

Vineri, 17 septembrie, de la ora 17:00, Guitar Meeting propune seara Young Revolution – o serie de concerte susținute de artiști tineri din toată țara, care vor acapara scena din Muzeul Astra și vor experimenta noi sound-uri rock. Din lineup fac parte sibienii de la Revolver (care își vor lansa, cu această ocazie, albumul de debut – “Revolter”), chitaristul Alex Petrenchi și trupele Dark Rose, Transilvanian Frost și Flaming Skies.
După concertele susținute de artiștii din noul val urmează show-ul live al trupei Bucovina, care cântă pentru prima dată la Guitar Meeting. Sound-ul lor unic în stil folk metal cu influențe tradiționale se va auzi în locația Muzeului Astra, începând cu ora 21:00.


Un alt moment mult așteptat de public este revenirea trupei Cargo în Sibiu, după mulți ani de la ultimul concert susținut aici. Sâmbătă, 18 septembrie, artiștii aduc rock-ul autentic în aer liber, la Muzeul Astra, începând cu ora 21:00.

Accesul la toate evenimentele din cadrul Guitar Meeting se face prin achiziționarea unui bilet la Muzeul Astra de la intrarea în locație sau online (de pe site-ul Muzeului Astra) și este permis, conform reglementărilor în vigoare: exclusiv persoanelor care fac dovada vaccinării complete, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR / antigen rapid sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Minorii până la 16 ani sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la eveniment și de la verificarea în registrul electronic de vaccinare.


Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociația Culturală Play și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judetean Sibiu și AFCN.

Parteneri instituționali: Consiliul Județean Sibiu și Muzeul Astra.
Parteneri: GLS, Marquardt, Unimat, Easy Industry, Tinero, Thomas Haus, RockFM.
Persoană de contact:

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului