11.2 C
Sibiu
miercuri, 27 august, 2025
spot_img
spot_img

Adrian Bibu: Am depus documentația necesară aprobării înființării Agendei de Sănătate (CP)

Știri din Județ

Publicitate

Adrian Bibu, consilier local PNL şi administrator public al judeţului Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:

Am depus la Primăria Sibiu, în numele colegilor din Grupul PNL din Consiliul Local, documentația necesară aprobării înființării Agendei de Sănătate.

Este un instrument de finanțare a proiectelor din domeniul #sănătății publice gândit pentru sprijinul unităților medicale, asemănător cu cel prin care sunt susținute proiectele culturale, spre exemplu.

Practic, spitalele aflate în subordinea autorităților publice precum Spitalul de Pediatrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cel de Psihiatrie sau TBC vor putea depune proiecte concrete de finanțare conform unui Regulament.

Inițierea acestui demers are la bază faptul că, spre exemplu, peste 85% din pacienții Spitalului Județean (SCJUS) sunt cetățeni ai județului Sibiu, iar dintre aceștia aproximativ 46% sunt locuitori din #municipiulSibiu, așadar, principalii beneficiari ai serviciilor acestui spital.
Municipalitatea are, astfel, un argument serios pentru a se implica în finanțarea proiectelor importante ale SCJUS.

Agenda de Sanatate va parcurge etapele necesare intrării pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu și sper să găsească sprijin la colegii din celelalte partide pentru aprobare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

O nouă parcare pe strada Siretului

Casă distrusa de flăcări la Iacobeni

Cum să îmbini hobby-urile, pasiunea și scopul

Cerc de cântat în Sibiu: „SING IN circle”

Bilete pentru meciul cu Minerul Lupeni