spot_img
8.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Noaptea Albă a Galeriilor: Artiști din București, Cluj-Napoca și Sibiu au expus în Orașul Artiștilor

Știri din Județ

Publicitate

Expoziția de final de proiect Orașul Artiștilor a adus în Piața Mică, cu ocazia evenimentului național Noaptea Albă a Galeriilor, artiști din București, Cluj-Napoca și Sibiu. Florin Viorel, Denisa Curte, Sergiu Chihaia, Dan Șușa, Radu Poșa și Tudor Șt. Popa au prezentat publicului sibian, timp de trei zile, un mix între diferite tipuri de artă, expozanții fiind artiști vizuali, fotografi, artiști conceptuali și de realitate augmentată.

Cele cinci expoziții prezentate în cadrul Orașul Artiștilor au fost structurate în cinci ansamble diferite în fața Turnului Sfatului din Sibiu: „Fiecare spațiu punctează viziunea artistului și căutările lui în acest domeniu. Sunt lucrări diverse, dar totuși închegate. Am ales această formulă date fiind căutările pe care le avem cu toții. În opera fiecăruia dintre noi s-a regăsit ceva comun, toate expozițiile fiind închegate pe tematica socială”, spune artistul Florin Viorel, unul dintre expozanți. 

Asamblaj” realizat de președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Sibiu

Florin Viorel, noul președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Sibiu, a ales să vină în Orașul Artiștilor cu o lucrare de start a unei serii pe care a început-o în urmă cu trei ani, un ansamblaj de mari dimensiuni care combină o tehnică mixtă –  pictură, metal, pânză și obiecte tridimensionale. Este un mix între artă, regăsindu-se atât sculptura, cât și pictura, o tehnică de colaj dusă mai departe, în care se asamblează diverse materiale, un pas mai departe al colajului care presupune doar lipiri, suprafețe aproape plate, spre tridimensional”, explică artistul, care în prezent este doctorand și profesor la Liceul de Artă din Sibiu. Albaiulian la origini, a studiat pictura la Cluj-Napoca, iar după ce a făcut „o buclă” prin Transilvania, după cum spune, s-a stabilit la Sibiu, în urmă cu mulți ani. El a fost ales de curând președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Sibiu.

Sergiu Chihaia și Tudor Șt. Popa au expus “Gunoi”

Sergiu Chihaia este un artist născut în Republica Moldova, iar în prezent trăiește și lucrează în capitală. El a încercat, alături de Tudor Șt. Popa, să transpună vizitatorul într-un mediu respingător pe care preferăm adeseori să îl negăm. Expoziția intitulată sugestiv “Ești un Gunoi” a fost realizată din deșeuri adunate în ultimele săptămâni din râurile din județul Sibiu, atât de autori cât și de alți sibieni ce au decis să se alăture expoziției. “Pungi de plastic, doze de aluminiu, pet-uri, sticle și prezervative, încălțăminte, covoare, mobilă, jucării… Acesta este mediul în care gunoaiele aruncă cu nepăsare obiecte străine cu care peștii sunt obligați să se adapteze. Așa arată lumea lor. A peștilor. Deveniți și ei cu timpul… de plastic.” descrie tema expoziției curatorul acesteia, Tudor Șt. Popa.

Sergiu Chihaia participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale, având lucrări în colecții particulare din Anglia, Italia și România. În 2014 a câștigat premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V-a. Este sculptor, textilist și designer iar în focul creației, le îmbină pe toate, devenind scenograf. „Îmi place să scormonesc după chestii și lucruri care mă inspiră prin diverse locuri. Văd niște crengi aruncate pe stradă, care pentru unii par gunoi, dar pentru mine reprezintă o parte dintr-o lucrare. Câteodată văd un perete mâzgălit, plin de afișe rupte și mi se pare că e mai artă decât toată arta.” spune artistul.

Dan Șușa: A vedea este foarte simplu, a observa e puțin mai complicat

Printre expozanți se află și Dan Șușa, a cărui expoziție poartă denumirea “Observer / The Hub”. Pasionat din copilărie de fotografie, Dan Șușa a adunat în portofoliu, de-a lungul anilor, numeroase distincții, fotografiile sale fiind incluse în expoziții prestigioase și publicații importante.

El a expus în Orașul Artiștilor o instalație ce a avut ca element central ochiul, folosindu-se de trei dintre cele mai bune fotografii recente ale sale. “Am încercat să mă concentrez pe conceptul de percepție, în ideea în care a vedea este simplu, a observa e puțin mai complicat.” spune artistul sibian. Prinși în vâltoarea cotidiană, de cele mai multe ori ignorăm esențialul. Privim fără să observăm, suntem tot mai superficiali și uităm că bucuria e uneori chiar lângă noi. Suntem ignoranți și ne simțim ignorați. Trăim din inerție și lipsiți de percepție”, explică Dan Șușa.

Orașul văzut de Radu Poșa

În turul galeriilor de artă din Piața Mică au putut fi admirate și lucrările fotografului sibian Radu Poșa. În prezent își urmează studiile în domeniul fotografiei și, ca tematică, abordează mai ales portretul, plăcându-i să surprindă trăirile, gesturile și expresiile celor pe care îi surprinde cu obiectivul său. Expozița sa din cadrul Noaptea Albă a Galeriilor, intitulată „Fețele orașului”, reprezintă o expunere a orașului și a oamenilor în diferite ipostaze. „Este o expoziție mixtă care cuprinde fotografii cu orașul, oamenii, teatrul, muzica, într-un cuvânt – Sibiul”, spune Radu Poșa. Artistul a expus 10 fotografii amprentate de caracterul său artistic

Proiect de Realitate Augmentată al artistei clujence Denisa Curte

O altă expoziție cu totul specială a fost cea a artistei din Cluj-Napoca, Denisa Curte, fiind vorba de un proiect de Realitate Augmentată. Expoziția a cuprins colecția „Organe ale sufletului”, formată din desene create de către Denisa Curte, ca expresie artistică aflată la intersecția dintre rațional și emoțional. Proiectul a fost prezentat în două componente: expoziția analogă – o serie de desene panotate în spațiul expozițional al Galeriei Art Point din Piața Mică; plus o componentă digitală. Cu ajutorul Realității Augmentate, produsul artistic vizual a fost scos din sfera lui tradițională de prezentare și plasat pe un alt nivel de interacțiune și interpretare.

În cadrul expoziției de la Sibiu, unul din desenele colecției a fost transformat în artă digitală 3D, iar publicul a putut interacționa cu varianta scalată și animată a unei sculpturi, folosindu-se de telefoane mobile. Proiectul și-a propus să transforme Piașa Mică din Sibiu într-un spațiu artistic inovator. „În scopul democratizării artei, expunerea virtuală stradală creează un acces facil la producția artistică, producție care nu este pur și simplu adaptată noului mediu, ci recreată special prin accesarea unor noi modalități de manifestare a etosului artistic”, transmite Anca Balaș, fondatoarea Culturama și creatoarea acestei expoziții, realizată pe baza operelor artistice ale artistei Denisei Curte.

Despre proiectul Orașul Artiștilor

Expozițiile au fost organizate în cadrul proiectului Orașul Artiștilor, cu ocazia evenimentului Național Noaptea Albă a Galeriilor. Aflat la a 5-a ediție, Orașul Artiștilor are ca scop susținerea artei și a artiștilor, transformând Piața Mică din Sibiu într-o galerie de artă în spațiul public. În anul 2021, în Orașul Artiștilor au expus Raluca Oros, Robert Șimon, Claudia Bușturea dar și artiștii SISAF ce și-au expus schițele ce au devenit murale pe clădirile din Sibiu: Popescu, Delia Cîrstea, Harcea Pacea, Adrian Luță & Para, V Light Crew, ATOMA, Cristian Scutaru, BTA Potapov Dimitri (Republica Moldova), Nasca One (Germania). Cea mai non-conformistă expoziție a anului 2021 a fost cea a lui Ștefan Radu Crețu, organizată într-un vagon de mocăniță vechi de aproape 150 de ani, adus special în Piața Mică, în timpul Săptămânii Europene a Mobilității.

De asemenea, Orașul Artiștilor susține debutul artistic, oferind cursuri și workshopuri de artă atât celor mici dar și adulților pasionați de artă. Unele dintre aceste ateliere de creație au fost în acest an organizate în zona rurală, fiind coordonate de profesorul Cătălin Precup. Cele mai bune lucrări realizate în aer liber au fost expuse în gara din Cornățel, în luna septembrie, pe parcursul Zilele Mocăniței. Printre expozanți s-au numărat: Anca Costea, Felicia Drăghici, Florentin Logigan, Ioana Claudia Mărgărita, Dorina Murariu, Liviu Paraschivescu, Marilena Popa, Antonia Topîrcean și Ioana Urdea.

Orașul Artiștilor și-a închis în acest an ușile galeriilor, dar este organizat în fiecare an în perioada iunie-octombrie. Proiectul este inițiat de către Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, fiind co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?