17.4 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Adrian Bibu, consilier local PNL Sibiu: „Doamna primar să prezinte DE URGENȚĂ actele depuse”

Știri din Județ

Adrian Bibu, consilier local PNL Sibiu, a trimis în această seară o actualizare privind scandalul trecerii Societăţii de transport public local TURSIB din subordinea Consiliului Local în cea a Primăriei Sibiu:

Informațiile pe care le-a comunicat doamna primar Astrid Fodor în cazul Tursib și în susținerea modificărilor operate la Registrul Comertului (ORC) au fost analizate în detaliu de juriști, la solicitarea mea și a colegilor mei. Este limpede că îndepărtarea Consiliului Local din calitatea de reprezentant al acționarului (al orașului, practic) societății Tursib, nu este posibilă.

Am solicitat, acestea fiind spuse, doamnei primar să prezinte DE URGENȚĂ actele depuse la Oficiul pentru Registrul Comerţului, iar ORC-ului îi vom solicita să ne comunice rezoluția. De asemenea, având în vedere că a justificat public îndepărtarea Consiliului Local din calitatea de reprezentant al AGA, printr-o posibilă înființare a unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitare de Transport Metropolitan (ADI), i-am solicitat, cu tot respectul posibil, doamnei primar să explice legătura dintre cele două subiecte, mai precis între ADI și activitatea sau Acționariatul Tursib.

Mărturisesc că nu mă așteptam ca simpla noastră dorință de a avea Consilii de Administrație constituite transparent, și nu pe baza unor simple cereri de prelungire a mandatelor, să conducă la asemenea gesturi, făcute dacă nu pe langa lege, sigur fără dialog. Cred că e de domeniul normalului ca (fie și numai) chestiunile referitoare la Consiliul Local să fie comunicate (și da, chiar explicate!) Consiliului Local, pentru a putea menține o minimă încredere reciprocă.

Voi publica astăzi, pentru cei care au aceasta curiozitate, răspunsul dat de doamna primar Fodor inițiativei PNL-USR de selectare a unui nou Consiliu de Administrație la Tursib (în locul prelungirii mandatelor pe care o dorea Primăria Sibiu), dar și solicitările transmise.

PS: Am cerut tot astăzi, având în vedere experiența Tursib, detalii cu privire la procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administratie la URBANA pentru a ne asigura că sunt parcurse toate etapele de transparență prevăzute de lege.

Raspunsul dat de Primăria Sibiu lui Adrian Bibu
Adresa lui Adrian Bibu către Primăria Sibiu privind TURSIB
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri