0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Scrisoare deschisă a consilierilor locali USR din Turnu Roșu (CP)

Știri din Județ

Consilierii locali USR din Turnu Roșu au transmis următorul comunicat de presă

Dragi cetățeni din Turnu Roşu,

La început de an vă dorim sănătate şi prosperitate, atât în viețile personale, cât şi în viața publică, care ne privește și ne vizează pe toți!

La finalul anului trecut, în ultima ședință de Consiliu Local, primarul Istrate Stelian a propus majorarea taxelor și impozitelor pt toți cetățenii din comuna noastră, MAJORARE care din păcate a obținut 8 din 11 voturi.
Deci, începând cu Anul Nou, noi toți vom plati taxe și impozite majorate!

Care toti?
Păi toți cetățenii care ne plătim de ani de zile conștiincioși taxele și impozitele.

Noi, cei trei consilieri locali USRPLUS Turnu Roşu, am considerat această majorare, înainte de toate, IMORALĂ! Și am votat împotrivă!

De ce?
Păi deoarece ultimele controale ale Curții de Conturi arată că de ani de zile, anumite persoane fizice si juridice din Turnu Rosu NU PLATESC TAXE SI IMPOZITE!

Gaura în bugetul local la data 31.12.2021:
799.404, 6 lei (aproape 8 miliarde lei vechi)

Cum se poate asta?
Asta se poate cu foarte buna colaborare între – inspectorul impozite și taxe, responsabil cu (ne)colectarea
și
– primar, șeful tuturor angajaților din primărie, care pare că este cel ce decide cine să-și plătească și cine nu impozitele.
Gen, pe prietenii așa. Și pe interese.

▪️Prin mecanismul acesta, de ani de zile, anumite persoane din comuna noastră se pare că nu își plătesc taxele și impozitele, scutite fiind la mica înțelegere de don primar Stelian Istrate.

▪️Și o a doua ipoteză arată că după ce omul de bună credință plătește, merge acasă liniștit cu chitanța, dar surpriza (neplacută) e că în evidențele primăriei figurează tot restant.

Doriți să ştiți campionii la datorii?
Poate că o să vină timpul să îi știți pe toți.
Dar un exemplu se găsește exact în Consiliul Local! Decide majorări pentru noi toți, dar domnia sa nu își face datoria de cetățean de câțiva ani, înregistrând pânā la sfârșitul lui decembrie 2020 datoria de 13.805 lei. Și mai e și președinte de filială locală PNL. Trist, domnule, să dai așa exemplu.

, Ce fac consilierii locali în timpul asta?
Păi…noi putem să vă spunem ce facem noi, ăştia din USR. Restul colegilor din Consiliul Local Turnu Roșu nu prea ne bagă în seamă.

  • Am discutat cu dl. Istrate
  • Am discutat cu dl. contabil al primariei
  • Am discutat cu firma de audit intern
  • Avem lista datornicilor si sumele de recuperat in bugetul local
  • Concluziile: asta e datoria, astea sunt sumele de recuperat, dar consilierii n-au atribuții de recuperare.

Noi îl tot intrebăm pe don primar în mod public cum are de gând să recupereze sumele? Cum aduce înapoi în bugetul local 8 MILIARDE (lei vechi)?
El, Istrate Stelian, este ordonator principal de credite. Deci stie EXACT tot ce se întâmplă cu banii! Și cine trebuie să plătească și cine e dator.

Nu putem schimba lumea dintr-o dată. Dar pentru comuna Turnu Roșu ne dorim o comunitate în care toata lumea e cinstita. Desigur, e o utopie.

Dar tot va invitam la un exercitiu de imaginație.
Cum ar arata Turnu Roșu cu 8 miliarde în plus?! Nu merităm cu toții un trai mai bun?!

Biruiți răul cu binele, că de partea binelui este Dumnezeu! Continuați să fiți buni, oameni buni.

Asteptăm cu toții cu interes răspunsul cerut.

Gânduri bune de la noi!
Consilierii locali USRPLUS,
Cristian Costeiu
Andreea Anghel
Eugen Bâra

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș