La 10 iunie 1894, saşii reuniţi în Asociația Carpatină a Turiștilor din Transilvania (Siebenbürgischer Karpathenverein-S.K.V.), filiala Sibiu (Hermannstadt) în colaborare cu cei din Cristian (fosta comună “Grossau”) au organizat o ceremonie de inaugurare oficială a staţiunii „Hohe Rinne”, cunoscută astăzi sub numele Păltiniş. Numele staţiunii a fost ales după cel al unui izvor situat central în această zonă.
Construcția stațiunii Păltiniș a avut loc pe un teren al comunei Cristian, la 32 km depărtare de Sibiu și 1400 m altitudine. Lucrările de construcție pentru primele trei vile din lemn și anexele gospodărești s-au desfășurat între 1892 și 1894.
Casa de Cură (”Sanatoriul”) Păltiniș, ”Kurhaus auf der Hohen Rinne”, a constat inițial (1894) din trei vile din lemn, având arhitectura asemănătoare celei montane tiroleze. În 1895, S.K.V. a construit la Păltiniș o Casă a Turiștilor, iar în 1897 a adăugat complexului turistic inițial cabana ”Monaco”, destinată activităților sociale. Sanatoriul Militar și un Cămin al Medicilor au fost inaugurate în stațiune în vara lui 1898. După acestea, divergențele cu comuna Cristian, proprietara terenului, au împiedicat extinderi ale stațiunii până la Primul Război Mondial.
Dintre întemeietorii stațiunii Hohe Rinne, o contribuție majoră au avut avocatul dr. Carl Conradt, primul președinte la nivel național al S.K.V, medicul militar g-ral dr. Julius Pildner von Steinburg, cel care a propus înființarea stațiunii și inspectorul financiar Robert Gutt, președinte al S.K.V Sibiu și cel care a coordonat dezvoltarea stațiunii în primii săi ani.
La inaugurarea staţiunii din 10 iunie 1894, Robert Gutt s-a adresat de pe terasa clădirii principale de la „Kurhaus auf der Hohen Rinne” celor peste o sută de invitați, chemându-i să revină an de an și vară după vară ca oaspeți și prieteni ai noii stațiuni.
Calea inițială de acces către Păltiniș mergea din Sibiu prin Cristian, apoi pe lângă satele Orlat și Gura Râului, către zona Vălare, permițând circulația căruțelor țărănești. Între 1898 și 1902 s-a construit actualul drum de acces între Rășinari și Vălare, care a permis și accesul trăsurilor moderne, inclusiv a celor două ”omnibuze” ale Sanatoriului.
Până la Primul Război Mondial, Păltinișul a fost o stațiune exclusiv de vară, sezoanele deschizându-se la jumătatea lui iunie și încheindu-se în a doua parte a lui septembrie. La Păltiniș a existat un statut diferit între ”oaspeții” care veneau la Sanatoriu pentru balneoterapie sub control medical (și care rămâneau în medie o lună în stațiune) și respectiv ”turiștii”, care rămâneau 1-2 zile, fiind cazați de obicei la Casa Turiștilor și numai ocazional la Casa de Cură. Șanta, o colonie de vară situată la 4 km de Păltiniș, la aceeași altitudine, constituia un obiectiv turistic pentru vizitatorii Păltinișului, dar și un posibil loc de cazare pentru o parte a acestora.
Sursa bibliografică a informaţiei: Mircea Dragoteanu, ISTORIA POŞTELOR LOCALE TRANSILVANE, 2010.
