Accident grav la Agnita. Mai multe persoane sunt rănite

Știri din Județ

Un accident grav de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp în orașul Agnita, pe strada Mihai Viteazu.


Conform primelor date, acolo a avut loc o coliziune între două autoturisme, unul condus de către un tânăr în vârstă de 18 ani, din Coveș, iar celălalt condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Brădeni. Din primele informații se pare că sunt șapte victime.

În urma accidentului rutier, care a avut loc în Agnita pe strada Mihai Viteazu, un număr total de 7 persoane, 3 adulți și 4 minori au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale la fața locului unui tânăr de 19 ani, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-cerebral și unui minor de 15 ani care acuza dureri în piept și care a fost transportat la CPU Luther Sibiu. La fața locului echipajele SAJ au acordat îngrijit medicale pentru doi adulți, un bărbat și o femeie și pentru 3 minori. Aceștia au fost transportați la CPU Agnita, iar ulterior au fost preluați de ISU Sibiu și transportați cu autospeciala de transport victime multiple: bărbatul la UPU Sibiu, femeia și cei trei minori CPU Luther.

Traficul rutier pe strada Mihai Viteazu este blocat total.

“ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și două autospeciale de stingere, în orașul Agnita, pe strada Mihai Viteazu, la un accident rutier dintre două autoturisme. Din primele informații forțele ajunse la fața locului acordă îngrijiri medicale alături de o ambulanță SAJ unui număr de 5 persoane.” a declarat Sg. maj. Andreea Ștefan

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele Știri