spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img
Array

Tur de biciclete pe străzile din Sibiu pentru a celebra deschiderea sezonului velo

Știri din Județ

Publicitate

În data de 30 aprilie Asociația UBR (în cooperare cu parteneri locali printre care Primăria și Consiliul Județean Sibiu) își propune organizarea unui eveniment de tip tur de bicicletă pe străzile principalelor cartiere ale orașului cu scopul celebrării deschiderii sezonului ciclist. În perioada mai – octombrie bicicleta poate deveni principalul mijloc de mobiltiate urbană pentru comunitatea sibiană.

Turul va începe în Piața Mare urmând un traseu pe străzile principalelor cartiere: Piața Mare – Str. Gheorghe Lazăr – Str. Cetății – Str. Andrei Șaguna – Str. Banatului – Str. Vasile Milea – Str. Rahovei – Bd-ul Mihai Viteazu – Calea Cisnădiei – Str. Grigore Ionescu – Aerodrom Măgura. Dezvoltarea infrastructurii velo periurbane, prin realizarea noii legături între Cartierul Arhitecților din Cisnădie și mun. Sibiu, oferă noi perspective de mobilitate verde, perspective pe care dorim să le face cât mai vizibile și atractive pentru viitorii utilizatori.

Mersul pe bicicletă reprezintă o opțiune de mobilitate acceibilă tuturor categoriilor sociale și grupelor de vârstă, fiind totodată sănătos, activ și integrativ. Acestă formă de deplasare devine din ce în ce mai atractivă pentru cetățeni, iar autoritățile investesc pentru îmbunătățirea infrastructurii dedicate și sporirea nivelului de siguranță. Pentru a deveni o alternativă viabilă la mobilitatea individuală motorizată, adoptarea bicicletei ca principal mijloc de deplasare în rutina zilnică necesită pe lângă investiții în infastructură și evenimente care să încurajeze crearea unei culturi a mersului cu bicicleta.

Misiunea asociației Urban Bike Revolution (UBR) este de acrea și dezvolta o cultură a mersului pe bicicletă în spațiul urban din România. În acest sens proiectează și implementează evenimente, campanii și proiecte menite să faciliteze experiențe cicliste urbane cu scopul de a inspira cât mai mulți cetățeni să integreze mersul pe bicicletă în rutina zilnică. 

Participanți: minim 200 – 500 participanți 

Parteneri: Primăria Mun. Sibiu (prin Agenda Comunității), Consiliul Județean Sibiu, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și alte asociații partenere locale. 

Locul de desfășurare: Piața Mare, străzile orașului Sibiu, Aerodrom Cisnădie. 

Costurile proiectului: 15.000 lei (tipuri de cheltuieli: dezvoltare produse vizuale și promovare, închiriere scenotehnică, onorarii muzică, filmare și fotografiere, închiriere generator și alte materiale pentru adunări publice, jocuri pentru copii, echipa de proiect etc.)

Vizibilitate și impact:

Dezvoltarea unui sentiment de apartenență comunitară reprezintă fundamentul evenimentului. În acest sens vom dezvolta o serie de produse media: filmulețe, postări pe rețelele sociale, documentare fotografică și video, pentru a inspira cât mai mulți sibieni să vadă în bicicletă principalul mijloc de deplasare. 

Pentru promovare evenimentului vom folosi rețelele de socializare ale asociației și ale partenerilor, Sibiu CityApp, presa locală scriă și online. Promovarea se va face pe o perioadă de minim 3 săptămâni (2 zile înainte evenimentului și una după).

Partenerii din proiect vor fi promovați pe toate materialele create – postări pe rețelele sociale, foto și video, vor putea să afișeze bannere sau steaguri cu însemnele companiei, vor putea distribui materiale promoționale cu insemnele companiei în cadrul evenimentului. 

 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri