18.1 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Raluca Turcan: “Frumusețe – aceasta este tematica Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu” (CP)

Știri din Județ

Deputatul PNL Raluca Turcan a transmis presei următorul comunicat de presă:

Frumusețe – aceasta este tematica Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu după doi ani în care arta frumuseții prezentate prin scenetele și piesele organizate ne-au fost mai mult sau mai puțin furate. Tematica frumosului se regăsește în Sibiu și în sibieni, care în ciuda pandemiei au găsit modalități de a menține viața culturală a orașului, iar care acum au avut o revenire absolut spectaculoasă!

Am răspuns cu bucurie la invitația de a participa la deschiderea expoziției „Goya și Dali” a Muzeului Național Brukenthal, alături de mari artiști și oameni de cultură. Am văzut o piesă de teatru, după care am asistat la spectacolul inedit cu drone. Am regăsit, plimbându-mă pe străzile centrului Sibiului, zâmbetele oamenilor din jur, care mi-au arătat încă o dată că arta, frumosul, sunt vitale în vindecarea noastră, în crearea unor oameni mai buni și a unei lumi mai frumoase, în redarea speranței atunci când vremurile par de netrecut.

Mi s-a reconfirmat, astfel, că eforturile de a sprijini mediul cultural în timpul pandemiei nu numai că nu au fost în zadar, dar au fost complet justificate și necesare în susținerea unei nișe esențiale din viețile noastre. Ca iubitoare de artă, la fel de mult ca om politic, mă bucur că am putut contribui direct la formularea și aplicarea unor măsuri de sprijin prin:

Acces la granturi stabilită prin OUG 130/2020 – microgranturi de 2000 de euro; granturi de capital și de investiții;

Șomaj tehnic (75% din salariul mediu brut pe țară) pentru cei care activează în domeniul cultural – 3 000 de (indemnizația pe drepturi de autor pentru cei care au avut venituri exclusiv din contracte pe drepturi de autor);

Exigibilitatea impozitului pentru rezidenți și nerezidenți aplicabilă organizatorilor de evenimente;

Reglementări privind biletele achiziționate de public la festivalurile care nu au putut fi desfășurate în anul 2020.

O să continui să fiu o susținătoare și o prietenă a mediului cultural sibian, deoarece chiar cred în puterea oamenilor care îl compun, dar și în valoarea pe care o are în definerea orașului nostru și a principiilor după care ne ghidăm viețile de zi cu zi.

Felicit organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu pentru că se întrec pe ei înșiși în fiecare an!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri