spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Aspecte din situația operativă a Inspectoratului general pentru imigrări, în ultima săptămână

Știri din Județ

Publicitate

Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni 1.663 de  documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României și au gestionat 5.582 de cereri de avize de angajare şi 1.467 solicitări de viză. S-au înregistrat 212 cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, s-au emis 297 de documente temporare de identitate, iar pentru 43 de persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor. La bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 790.183 lei. De asemenea, au fost aplicate 234 de sancțiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 184.700 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în perioada 04 – 10 iulie a.c., au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a cetățenilor străini, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, precum și asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil.

Astfel, în perioada de referință, în ceea ce priveşte admisia în România, au fost înregistrate 1.467 solicitări de viză, au fost soluționate 1.166 dintre care 1.120 au fost avizate favorabil și 46 au fost avizate negativ.

Totodată, au fost înregistrate 1.402 cereri de prelungire a dreptului de ședere pentru cetăţenii statelor terţe, iar pentru cetăţenii europeni au fost înregistrate 257 de cereri in vederea emiteriicertificatelor și cărților de înregistrare a rezidenței. Cetățenilor străini le-au fost emise 1.584 permise de ședere temporară și pe termen lung.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și reîntregirea familiei.

Polițiștii de imigrări au efectuat 74 de acţiuni de control, la nivel naţional, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, în cadrul cărora au fost depistaţi 149 de cetăţeni străini cu şedere ilegală.

De asemenea, pentru 137de persoane au fost emise decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară de pe teritoriul României, 8 persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 23 persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.

Au fost înregistrate 2.755 de solicitări privind emiterea avizelor de angajare/detașare, au fost soluţionate 2.827 de cereri, dintre acestea 2.332 au fost aprobate şi 495 au fost respinse.

În aceeași perioadă, polițiștii de imigrări au aplicat 234 de sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 184.700 lei cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.

Totodată, la bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 790.183 lei

În perioada de referinţă, au fost înregistrate 212cereri de azil, solicitanții aflându-se în diferite stadii de procedură. De asemenea, 3 solicitanți au primit protecția statului român, pentru 43 decetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecție internațională, iar pentru 1.679 de cetățeni ucraineni și terți sosiți din Ucraina ca urmare a conflictului armat, au fost emise permise de ședere ca beneficiar al protecției temporare. Pentru 297 de solicitanți de azil și 79 debeneficiari de protecție în România, polițiștii au emis documente temporare de identitate sau permise de ședere care le atestă reședința în țara noastră.

Activitatea de prevenire și combatere a șederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară