5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Biciclistă acroșată de un autocamion pe DN7. Șoferul avea o alcoolemie de 1,24

Știri din Județ

O adolescentă de doar 14 ani a fost acroșată de un autocamion, azi-noapte, în jurul orei 2:00, de un „șofer profesionist” beat. Evenimentul rutier s-a produs pe DN7, între Tălmaciu II și Veștem.

Fetița se deplasa pe DN7 cu ajutorul unei biciclete iar șoferul autocamionului nu a observat-o la timp, intrând în coliziune cu aceasta. Biciclista este domiciliată în Sebeșu de Jos iar momentan nu se cunoaște motivul pentru care fetița se afla noaptea, pe bicicletă, pe un Drum Național.

Imediat după producerea accidentului, polițiștii rutieri ajunși la locul accidentului au constatat faptul că, șoferul autocamionului consumase băuturi alcoolice, rezultatul etilotestului fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. La volanul autocamionului se afla un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul București.

În urma coliziunii, minora a suferit un traumatism toracic și a fost transportată la spital.

„În cursul nopții un echipaj SMURD cu medic din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 7, km 258+200, pentru acordarea asistenței medicale unei persoane de sex feminin ca urmare a unui accident rutier. Persoana în vârstă de aproximativ 14 ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la CPU Luther cu un traumatism toracic.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri