13.1 C
Sibiu
sâmbătă, 05 octombrie, 2024

Mașină de Poliție implicată într-un accident pe autostrada A1, lângă Sibiu

Știri din Județ

O mașină de Poliție a fost implicată într-un accident rutier, în această dimineață, pe autostrada A1, Sibiu – Sebeș.

Conform surselor Sibiu Independent autospeciala de poliție din cadrul Brigăzii rutiere autostrăzi se deplasa spre un accident de pe autostradă când din cauza ploii s-a produs efectul de acvaplanare și autospeciala de poliție a fost avariată.

Publicitate

„La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 08,00, prin apel 112, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu – Vâlcea – Deva au fost sesizați cu privire la producerea a două accidente rutiere pe A1, la km. 264, pe sensul Sibiu – Deva. La km. 258, pe același sens, în timp ce se deplasa spre locul producerii celor două evenimente, autospeciala polițiștilor rutieri a acvaplanat, iar conducătorul auto a pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu glisiera mediană. Evenimentul în care a fost implicată autospeciala s-a soldat doar cu pagube materiale, urmând ca, față de polițistul care s-a aflat la volan, să fie luate măsurile legale în consecință. Facem mențiunea că alte două echipaje de poliție rutieră s-au deplasat pe A1, la km. 264 pentru soluționarea accidentelor rutiere și pentru asigurarea fluidizării traficului.” transmite purtătorul de cuvânt al IPJ SIBIU, Elena Welter

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia