5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Marquardt Sibiu construiește o nouă fabrică. 200 de noi locuri de muncă

Știri din Județ

O fabrică nouă pentru o gamă de producție nouă. Aceasta este noul proiect de extindere al fabricii Marquardt Sibiu 2, demarat recent, care constă în construirea și dotarea unei noi facilități de producție lângă cea existentă. Noua fabrică va adăposti capacități de producție, birouri administrative, laboratoare și birouri de cercetare. 

Chiar dacă piața automotive are momentan dificultăți în contextul crizei cauzate de agresiunea Rusiei în Ucraina și perturbarea lanțurilor de aprovizionare, Marquardt Sibiu își diversifică gama de proiecte operaționale pentru viitor. Pe lângă proiectele din domeniile Human-Machine Interface și Power & Energy Systems recent câștigate din partea unor producători de automobile renumiți, filiala sibiană a Marquardt își va îmbogăți portofoliul de produse și cu noi proiecte pentru unitatea operațională Mechatronic Devices.

“Pentru dezvoltarea noii game Mechatronic Devices, Marquardt Sibiu își va extinde capacitățile de lucru prin extinderea fabricii MSR2. Este practic o nouă fabrică formată din mai multe module noi, care se vor adăuga la cădirea existentă”, a declarat Mourad Halilou, manager general al companiei Marquardt Sibiu. 

Noua fabrică Marquardt va fi construită pe terenul companiei aflat în str. Turda și va aduce o dublare a suprafeței fabricii MSR2. Faza de concepție și planificarea dotărilor tehnice au fost finalizate iar noua construcție a intrat deja în lucru. Aceasta va avea în jur de 6.825 mp, din care 4.900 mp pentru producție, iar 1.925 mp spații administrative, birouri și laboratoare. 

Noua clădire va fi destinată introducerii în fabricație a unor noi produse Mechatronic Devices, care necesită exigențe specifice. În noua fabrică MSR2 urmează să lucreze în jur de 200 de noi angajați. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș