21.2 C
Sibiu
joi, 18 iulie, 2024

Raluca Turcan: Există soluții pentru ca românii cu venituri mici să nu fie afectați de inflație și creșterea prețurilor (CP)

Știri din Județ

Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan a transmis următorul comunicat de presă:

Raluca Turcan: Ministrul PSD al Muncii creaza ideea unei conspiratii. Ca ei sunt băieții buni și vor pensii mari iar altii li se împotrivesc. Nu e nicio conspirație! Tema procentului din PIB care trebuie modificat la Bruxelles, pentru a crește pensiile, este falsă și incorecta pentru pensionari.

Deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan susține că tema procentului din PIB de 9,4% care trebuie modificat la Bruxelles, pentru a crește pensiile, ”este una falsă și incorectă pentru milioane de pensionari”.

”Dacă ar exista o decizie politică, astăzi, pensiile din România ar putea fi modificate și cu 25%, și nici atunci nu s-ar atinge pragul de 9,4 % din PIB, inclus în PNRR”, susține Turcan, explicând că toată ideea de a vorbi despre necesitatea modificării PNRR pentru a mări pensiile este doar o strategie de imagine a social-democraților.

”Este o manipulare politică prin care ministrul muncii încearcă să se derobeze de responsabilitățile funcției. Ministrul PSD al Muncii aruncă fumigene știind bine ca ministrul PSD al Finanțelor nu are de unde să îi dea banii pentru o creștere foarte mare a pensiilor. 

PNRR nu conține altceva decât obligațiile de reforma ale guvernului României. De aceste obligații nu poate fugi niciun ministru. 

La sfârșitul anului 2020, la prima varianta a PNRR, ministerul muncii nu primea niciun ban din PNRR. În doar câteva luni, am reușit să îi obținem cu două obiective: Reforme: pensii, salarii, asistenta socială și Investiții in infrastructura socială și digitalizare. În felul acesta, oricine devine premier și ministru al muncii are obligații majore legate de modernizarea legislației naționale. E simplu: bani contra muncă!”, susține Raluca Turcan.

Ce propune Raluca Turcan

Liderul PNL Sibiu susține că există soluții pentru ca românii cu venituri mici să nu fie afectați de inflație și creșterea prețurilor.

”Viziunea mea, și accentuez, a mea, întrucât Coaliția nu s-a pronunțat pe varianta finală, este ca pentru a sprijini oamenii cu venituri mici afectați de creșterile de prețuri pot fi luate următoarele masuri:

– Până la finalizarea proiectelor mari de lege pe pensii publice și speciale, să fie modificat rapid plafonul de impozitare, prin creșterea plafonului de la care se plătește impozit, pentru a face o diferențiere Constituțională între pensiile aflate în plată;

– Creșterea de la 1 Ianuarie a punctului de pensie cu maximum posibil. Atenție! Cu această majorare, cresc cu același procent și cele foarte mici și cele mari, de 20.000 de lei, de exemplu;

– Acordarea chiar de anul acesta a unor ajutoare de tipul one-off, ca o singura plată, pentru cei cu venituri mici, fie ca vorbim de pensionari, fie ca vorbim de angajați sub un anumit plafon;

– Creșterea beneficiilor de asistenta socială, prin majorarea ISR (Indicele Social de Referință). Beneficiile raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați);

– Aducerea pensiilor speciale cât mai aproape de contributivitate;

– Majorarea salariului minim care îi sprijină in special pe angajații din mediul privat!”, sunt propunerile făcute de Raluca Turcan.

Ministrul Muncii: Procentul de 9,4% din PIB alocat pensiilor ”condamnă la sărăcie seniorii României”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat săptămâna trecută că procentul de 9,4% din PIB referitor la pensii va fi scos din PNRR, el susținând că este „o măsură antiromânească” care „condamna la sărăcie seniorii României”.

„După deplasările pe care le-am avut ca ministru în UE, în urma unor discuții cu domnul comisar pe muncă, în urma discuțiilor lui Marcel Ciolacu le-a avut cu familia social-democrată, aproape sigur acel procent de 9,4%, acea măsura antiromânească din punctul meu de vedere, acel an 2070 ales aleatoriu pe care nici CE nu îl întelege, va fi scos cu siguranță din PNRR. (…) Nu există în niciun PNRR al statelor europene, în nicio legislație. Noi eram singurii care ne condamnam la sărăcie seniorii României”, a declarat luni, 24 octombrie, Marius Budăi.

Raluca Turcan a explicat faptul că bugetul de asigurări sociale este pe deficit de mai mulți ani și că banii de pensii, de exemplu, sunt aduși din bugetul de stat.

”Subiectul renegocierii PNRR pe partea de pensii este permanent vehiculat ca fiind ceva groaznic care planează asupra României. El reprezintă doar obligația de a face reforme pentru că altfel se pierd banii din PNRR. 

La sfârșitul anului 2020, la prima variantă a PNRR, ministerul Muncii lipsea complet la finanțarea din PNRR.  În doar câteva luni, am reușit să includem ministerul cu două mari capitole: Reforme: pensii și salarii, precum și investiții în infrastructura socială și digitalizare.

În felul acesta, oricine devine premier și ministru al Muncii are niște obligații majore legate de reforme ,dacă vrem sa încasăm transele din PNRR!

Mi-aș dori ca pe acest subiect, de la vârful instituțiilor, să fie mai multă corectitudine față de pensionari. Și salariați. Și asistații sociali. 

De ani de zile, pentru plata pensiilor, an de an, se transferă de la bugetul statului, către bugetul de asigurări sociale, pentru a susține decizia eminamente politică de creștere a pensiilor. Miliarde de lei în fiecare an!”, a mai declarat Turcan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri