18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Consiliul Județean Sibiu a publicat în SEAP anunțul privind construirea Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu

Știri din Județ

Anunțul privind achiziția lucrărilor de construire și echipare medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), fiind transmis spre postare și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 


Anterior publicării, întreaga documentație a fost transmisă spre verificare și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Anunțul a fost încărcat în SEAP pe data de 18.11.2022 și publicat în 21.11.2021, sub nr. CN 1049654, iar termenul până la care firmele interesate își pot depune ofertele, prin încărcare în sistem, este 29 decembrie 2022, ora 15,00.

Analiza documentațiilor va fi realizată într-un termen de maxim 80 de zile lucrătoare de la data-limită de încărcare a ofertelor. 

Valoarea totală estimată a contractului de construire și echipare medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu este de 2.222.428.800,82 lei, fără TVA, cu un termen de execuție previzionat de 34 de luni de la data semnării contractului. 

De precizat este faptul că, procedura este derulată cu clauză suspensivă, în sensul în care, Consiliul Județean Sibiu va semna contractul de lucrări imediat după ce va fi semnat contractul de finanțare, după modelul urmat și în cazul extinderii și modernizării Aeroportului Internațional Sibiu.

Dată fiind valoarea, amploarea și importanța investiției, Consiliul Județean Sibiu a publicat în luna iulie a acestui an un anunț de intenție privind viitoarea licitație de construire a spitalului, oferind astfel posibilitatea firmelor interesate să-și pregătească o strategie, pornind de la valoarea estimată și o descriere succintă a proiectului. Anunțul de intenție a fost publicat în SEAP în data de 05.07.2022, cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în data de 07.07.2022.

Prin publicarea în SEAP a anunțului privind achiziția lucrărilor de construire și echipare medicală a Noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu, se face încă un pas spre realizarea celei mai mari și mai dorite investiții postdecembriste din județul Sibiu.

O descriere a viitorului spital este disponibilă pe următorul link: https://www.cjsibiu.ro/noul-spital-judetean/  

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc