29.1 C
Sibiu
vineri, 05 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

O firmă din Șelimbăr a construit în timp record Podul Minciunilor din Blaj

Știri din Județ

Publicitate

Nu este nicio greșeală. Municipiul Blaj, din județul Alba, avea din 1969 un pod peste calea ferată numit de localnici Podul Minciunilor. Primăria a angajat firma Retter Group din Șelimbăr, județul Sibiu să reconstruiască podul. Acesta a fost inaugurat în 1 decembrie.

Podul Minciunilor din municipiul Blaj, o investiţie de 3 milioane de euro, a fost deschis joi circulaţiei rutiere şi pietonale, după lucrări care au durat opt luni, inaugurarea oficială a acestuia urmând să aibă loc luni, printr-un „Concert pe pod”.

„Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri. Podul Minciunilor este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România, cu un aspect arhitectural modern şi futurist, care îmbină vechiul şi noul, respectând patrimoniul existent în zonă”, a transmis primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Edilul a precizat că este o investiţie foarte importantă, în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, obligatorie pentru Blaj, care rezolvă astfel dificultăţile create de traficul rutier din zonă.

Noul pod are cinci benzi de circulaţie rutieră şi două benzi pentru circulaţia pietonală, cu trotuare acoperite şi încălzite.

Publicitate

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Modificări în programul de circulație Tursib

Restricții de circulație pe strada Europa Unită

Începe Superliga Sibiului la fotbal

Fotbalul sibian își ia adio de la Ioan Pățan

Lucrări de întreținere pe DJ 105 G