7.9 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Gorjeanul vinovat de accidentul mortal de pe Hula Bradului, cercetat pentru omor calificat

Știri din Județ

ACTUALIZARE: Judecătorii de la Tribunalul Sibiu au acceptat propunerea procurorilor ca șoferul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

Gorjeanul în vârstă de 63 de ani, ce a depășit pe linie dublă continuă, pe Hula Bradului din Sibiu, este acuzat de procurorii sibieni de omor calificat. În urma depășirii realizate, acesta a intrat în coliziune cu alte două mașini, provocând un accident în care și-au pierdut viața patru persoane.


Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest
moment procesual rezultă că la data de 04.12.2022, în jurul orei 20:21, inculpatul a
condus un autoturism marca BMW 560L dinspre municipiul Sibiu înspre municipiul
Braşov, iar la km 294, prin încălcarea mai multor reguli de circulaţie pe drumurile
publice
şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale
împotriva sa şi a altor participanţi la trafic, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat
în coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Logan, determinând în acest fel
decesul a trei dintre persoanele aflate în acest autoturism şi lezarea gravă a celei de a
patra. Din nefericire, și a patra victimă a decedat, rudele victimei fiind de acord ca organele acesteia să fie prelevate.

Redăm mai jos comunicatul de presă emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu:

„Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa
opiniei publice următoarele:
În data de 7.12.2022 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea unui bărbat
în vârstă de 63 ani din judeţul Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat,
prevăzută de art. 189 alin.1, lit. f Cod penal.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest
moment procesual rezultă că la data de 04.12.2022, în jurul orei 20:21, inculpatul a
condus un autoturism marca BMW 560L dinspre municipiul Sibiu înspre municipiul
Braşov, iar la km 294, prin încălcarea mai multor reguli de circulaţie pe drumurile
publice şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale
împotriva sa şi a altor participanţi la trafic, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat
în coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Logan, determinând în acest fel
decesul a trei dintre persoanele aflate în acest autoturism şi lezarea gravă a celei de a
patra . În cursul zilei de astăzi, 8.12.2022, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi
libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pe o durată
de 30 de zile. În cauză au fost efectuate iniţial cercetări de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, dosarul fiind preluat în data de 7.12.2022 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. Apreciind în baza elementelor
obiective ale cauzei că fapta săvârşită constituie infracţiunea de omor, procurorul
criminalist a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din
culpă în infracţiunea de omor calificat comis asupra a doua sau mai multe persoane.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul
lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi
Serviciul Rutier şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină
Legală Sibiu. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului
penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului
procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie
să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
” se arată în comunicatul de presă

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri