spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

„Romeo și Julieta. Rock story”, cu Alba Fernandez și Miguel Teixeira, în luna martie, la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

În luna martie, îi revedem la Teatrul de Balet Sibiu pe Alba Fernandez (Spania) și Miguel Teixeira (Portugalia), în rolurile principale, în spectacolul de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, coregrafia Marcello Algeri, asistentă de coregrafie Sabrina Rinaldi. Prima reprezentație din acest an a spectacolului „Romeo și Julieta. Rock story” va avea loc sâmbătă, 11 martie 2023, de la ora 19:00, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu. Spectacolul a avut premiera în luna octombrie 2022 și a fost prezentat în premieră în Germania, la Landshut și în Italia, la Sanremo. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul Teatrului de Balet Sibiu și de pe site-ul partenerului de ticketing Kompostor.ro.

Inspirat de tragedia originală a lui Shakespeare, spectacolul creat de Marcello Algeri spune de fapt povestea de dragoste a fiecăruia dintre noi. În universul minimalist și atemporal al scenei, creat de Marcello Algeri, timpul accelerează sau încetinește, condiționat de starea de spirit a individului, dar este singurul element care definește ritmul implacabil al vieților scurte și intense ale personajelor. Acest „Romeo și Julieta” nu este o tragedie politică sau de dragoste. Este mai presus de toate o tragedie generațională. Cei doi îndrăgostiți din Verona rup cercul de tradiții, obligații și îndatoriri care le caracterizează familiile de generații întregi. Ei nu aleg banii, poziția socială, ci iubirea, chiar și în moarte. Într-un spirit exuberant, nesăbuit, dar autentic, aceasta este tocmai cea mai mare lecție pe care ne-o pot da tinerii. Romeo și Julieta conțin în ei toate contrariile: sunt judicioși și nesăbuiți, comici și dramatici, masculini și feminini împreună.

Despre Alba Fernandez (Spania)

Alba Fernandez s-a născut în Rioja, Spania, și a început cursurile de dans și gimnastică ritmică la vârsta de 3 ani, concurând cu succes la competiții naționale din Spania. După vârsta de 15 ani s-a mutat la Madrid și a început studiile de balet la Școala Rojas și Rodriguez și la „Instituto Universitario de Danza Alicia Alonso”, urmând exemplul surorilor mai mari, care sunt balerine. În 2014, a fost admisă la Conservatorul Regal Mariemma din Madrid, iar după absolvire, în anul 2019, s-a alăturat Teatrului de Balet Sibiu, unde a interpretat roluri în spectacolele: „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Barococo Party”, „Romeo și Julieta. Rock Story”, în diferite gale de balet, precum și în spectacolele „Fragile” și „Anotimpurile”, create de Aleisha Gardner. Primele sale roluri de demi-solistă au fost „Mirlitons” în „Spărgătorul de nuci” și „Lebedele mici” în „Lacul lebedelor”.

Despre Miguel Teixeira (Portugalia)

Născut în Porto, Portugalia, Miguel Teixeira a început să danseze la vârsta de 4 ani, la școala de dans a mamei sale, „Escola de Dança de Ermesinde”. Deși a dansat de la o vârstă fragedă, a decis să studieze baletul clasic abia la vârsta de 13 ani, după ce a vizionat o serie de spectacole create de George Balanchine. A absolvit „Royal Academy of Dance” și a studiat totodată dans modern și teatru, la „Imperial Society of Teachers of Dancing”. În 2017, a obținut o bursă la „Centro de Dança do Porto”, iar un an mai târziu s-a alăturat companiei de dans „Jovem de Dança do Porto”. Miguel s-a alăturat Teatrului de Balet Sibiu în septembrie 2021.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor

LOAMNEȘ: Investiții masive în școli