spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

ReGenerația – Dezbatere Legile Educației la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Pachetul de legi ”România Educată” produce impact direct asupra unei părți importante a populației, formată din părinți, profesori, elevi, studenți și alte categorii aflate în directă legătură cu sistemul de învățământ.

Cu un istoric controversat, concepute în secret, fără dezbateri reale, însă cu mii de reacții transmise despre conținut, redactare și efectele pe care le vor produce, legile educației se află acum în pragul dezbaterii parlamentare. Noul ministru al educației le-a publicat în forma ce urmează a primi avizele, dar cu mențiunea că nu va avea loc o nouă dezbatere publică.

Așteptarea societății față de nivelul actual al educației din România este de reformă spre progres și corelare cu sistemele moderne, europene de învățământ, care să deschidă oportunități de parcurs de învățare și profesional într-o țară membră UE.

Semnale de alarmă, reacții, analize și propuneri au fost din nou transmise față de forma actuală a pachetului de legi, cu atât mai mult cu cât în această etapă doar discuțiile aplicate în comisiile de specialitate din Parlament pot îndrepta legile spre normalitatea așteptată de societate.

În acest context, Asociația ReGenerația invită profesori, părinți și organizații din domeniul educației la o discuție tip dezbatere ce își propune analiza și culegerea reacțiilor celor direct interesați pe următoarele teme din lege (educație pre-universitară):

  1. Echitate, incluziune, acces (situații cu CES, copii supradotați, tratarea excepțiilor)
  2. Cum i-ar putea ajuta legea educației pe profesori să se întoarcă către elev ca centru al educației și nu să fie împinși către predare – birocrație, comisii, raportări, etc
  3. Cât ne costă în realitate educația gratuită? Practici precum fondul clasei și meditațiile.

Dezbaterea va avea loc joi, 16 martie, ora 17:00 la The Hobby Hub, str. 9 Mai nr. 10 si online pe pagina de Facebook a Asociației ReGenerația (https://www.facebook.com/ReGeneratia/)

Moderarea va fi asigurată de Aura Serea – ReGenerația, iar concluziile evenimentului vor fi transmise direct către comisiile de specialitate din Parlamentul României.

Vă rugăm confirmați participarea pe adresa de email regeneratia@gmail.com cel mai târziu până la data de 15.03.2023 ora 15:00 pentru a vă rezerva un loc în sală, locurile fiind limitate.

ReGenerația este o asociație activă în domeniul educației, fiind specializată pe aria educației non-formale și educație pe tot parcursul vieții, consiliere în carieră și promovarea voluntariatului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri