12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Număr record de participanți la acțiunile educative găzduite de Apă Canal Sibiu, pentru elevii din județ

Știri din Județ

Peste 3.000 de elevi din școlile sibiene au descoperit Drumul Apei, traseul turistic gratuit oferit de Apă Canal Sibiu, au vizitat Uzina de Apă și Stația de Epurare sau au participat la lecțiile interactive, susținute de specialiștii companiei de apă.

Acțiunile au avut loc în cadrul Școlii Altfel și a Săptămânii Verzi și au avut drept scop educarea tinerei generații într-un mod prietenos și adecvat. Ele s-au desfășurat în perioada februarie – aprilie 2023, bucurându-se de prezența copiilor de toate vârstele, începând cu preșcolarii și terminând cu elevii de liceu.

Cei peste 3.000 de copii au descoperit poveștile apei, au aflat mai multe lucruri despre igienă, protecția mediului, modalitățile de tratare a apei potabile sau de epurare a acesteia, vizitând stația de epurare Mohu sau Uzina de Apă Dumbrava.

Specialiștii companiei de apă le-au arătat pas cu pas elevilor, traseul apei uzate de la robinete pâna la redarea acesteia din nou în natură, în râul Cibin, explicându-le și importanța utilizării canalizărilor în mod corect.

Lecțiile interactive au avut ca finalitate premierea celor mai atenți elevi, cu obiecte personalizate cu mascota Apă Canal Sibiu.

Atât preșcolarii, cât și elevii mai mari au fost încântați de experiențele trăite.

“Atât eu, cât și elevii clasei a VIII-a B de la Școala Gimnazială nr. 18 Sibiu vă mulțumim pentru sprijinul acordat în derularea celor 2 activități: Drumul apei, vizita la Uzina de apă. Au fost 2 activități interesante și apreciate de elevi. Vă urăm numai bine și multe realizări!”, Mirela Kratochwill

“Vă mulțumim pentru oportunitatea de a parcurge traseul turistic ghidat <<Drumul apei>>. Felicitări d-nei Luminița Drăgoiu pentru profesionalismul de care a dat dovadă”, Elevii clasei a IV-a A, Școala Gimnazială Nr.13

Feedback-ul primit încurajează compania de apă Sibiu să continue eforturile sale, asigurând și în viitor noi sesiuni educative.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri