spot_img
19.1 C
Sibiu
joi, 02 mai, 2024
spot_img

PSD Sibiu: Petre Daea a obținut încă 30 de milioane de euro pentru fermieri (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:

Publicitate

Petre Daea a obținut încă 30 de milioane de euro pentru fermieri. România primește cât Ungaria, Slovacia și Bulgaria la un loc

”Avem 30 de milioane de euro în plus şi, cu încă 20 de până acum, iată că sunt 50 de milioane de euro până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ, când va apărea suma în Jurnalul Oficial, dăm drumul şi la actul normativ al ţării, în aşa fel încât banii să ajungă cât mai repede la fermieri”, precizează ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Printr-o abordare responsabilă și matură, România și-a atins scopul: protejarea fermierilor afectați de importurile de cereale din Ucraina, atât prin primirea de compensații financiare, cât si de suport legislativ de protecție, din partea Comisiei Europene.

Totodată, Comisia Europeană a activat clauza de salvgardare excepțională, măsură prin care se vor opri temporar importurile din Ucraina pentru grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță pe teritoriul României, Bulgariei, Poloniei, Slovaciei și al Ungariei.

”Petre Daea este un ministru performant și a dovedit-o și de data aceasta. Nu i-am mai auzit pe cei care, periodic, îi cer demisia, la cea mai mică sincopă, acum, când România a obținut pentru fermierii săi o sumă cât toți vecinii la un loc – Ungaria, Slovacia și Bulgaria -, să spună măcar un cuvânt bun. Important este că fermierii români vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite, iar importurile vor fi suspendate. Ministrul PSD Petre Daea și-a atins, și de data aceasta, obiectivul”, apreciază deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Utilitatea rulourilor exterioare

AUR Sibiu nu a primit niciun refuz! (C.P)

Programul Anii Drumeției pentru luna mai