spot_img
11.2 C
Sibiu
joi, 09 mai, 2024
spot_img

Seniorii sibieni au votat în favoarea noului președinte al Organizației Naționale a Seniorilor PNL (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Reprezentații PNL Sibiu au transmis către mass-media următorul comunicat de presă:

Publicitate

Livia Sava: „Victor Paul Dobre are anvergura omului politic

O delegație a Organizației de Seniori a PNL Sibiu a participat la Congresul Național al Seniorilor Liberali, recent organizat la București. În cadrul evenimentului a fost aleasă noua conducere a organizației naționale de seniori a Partidului Național Liberal, în funcția de președinte fiind ales Victor Paul Dobre, fost parlamentar, secretar de stat și ministru delegat al Administrației.

Anterior congresului, Victor Paul Dobre s-a aflat la Sibiu, unde a participat la o întâlnire cu reprezentanții seniorilor liberali din patru județe ale României.

„Am analizat programul propus de domnul Dobre în cadrul unei întâlniri pe care am găzduit-o aici, la Sibiu, la care au fost prezenți și delegații seniorilor liberali din județele Sibiu, Timișoara, Arad și Hunedoara. Împreună, am decis să-l susținem pe domnul Victor Paul Dobre la candidatura pentru conducerea Organizației Naționale și am convingerea că experiența domniei sale în politică și în administrație va fi benefică atât pentru partid cât și pentru politica românească. În plus, domnia sa are anvergura omului politic”, a declarat Livia Sava, președinta Organizației Municipale de Seniori a PNL Sibiu, care a și condus grupul prezent la București.

Cu același prilej, în conducerea Organizației Naționale a Seniorilor Liberali, a fost aleasă doamna Maria – Valeria Isaicu, consilier județean PNL, care va îndeplini funcția de coordonator regional.

În mesajul transmis seniorilor liberali, președintele PNL Nicolae Ciucă a arătat că ”partidul care nu are organizație de seniori este nu doar fără rădăcini, dar și fără înțelepciune și experiență și am văzut la ce poate să ducă în politică lipsa de înțelepciune”.

„Consider că oamenii care și-au dovedit valoarea în lungii ani de activitate și care acum sunt la vârsta la care pot împărtăși din experiență și înțelepciune, trebuie ținuți aproape, respectați și consultați în privința proiectelor pe care dorim să le promovăm în folosul comunității. O vorbă românească spune că „cine nu are bătrâni, să-și cumpere”, însă eu cred că înțelepciunea și experiența sunt neprețuite”, a declarat președintele PNL Sibiu, Adrian Bibu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

BC CSU Sibiu a pierdut primul meci cu Dinamo

Claudiu Niculescu a plecat de la Șelimbăr

Ultimul meci acasă pentru CSC Șelimbăr