spot_img
5.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Adrian Bibu anunță că vor fi ceruți bani europeni nerambursabili pentru transportul „verde” al elevilor din județul Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Prezent la conferința ”E-MOB – Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa”, organizată pe 11 mai ac, de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu, a anunțat faptul că, în perioada următoare, Consiliul Județean Sibiu va solicita finanțări europene pentru achiziționarea de microbuze „verzi” destinate transportului de elevi: „Din datele pe care le avem, la nivelul județului Sibiu sunt 36 de localități din mediul rural care sunt eligibile, pentru care vom solicita fonduri pentru achiziționarea de microbuze școlare pentru elevii din respectivele localități. Se iau în calcul mai mulți factori, între care se află numărul de elevi care fac naveta către școlile aflate în alte localități și dacă respectivele zone sunt defavorizate economic sau social”.


Declarația a fost făcută în contextul în care Uniunea Europeană acordă României suma de 200 de milioane Euro în vederea achiziționării a 3.200 de microbuze școlare. Potrivit datelor Ministerului Educației, 70.000 de copii din mediul rural ajung cu greu la școală, în special din cauza lipsei unui mijloc de transport.

„Nu trebuie să uităm că ultima achiziție centralizată de microbuze școlare a avut loc în 2012 și că în acest moment majoritatea vehiculelor sunt uzate și presupun cheltuieli importante de întreținere. Vorbim așadar de necesitatea integrării a elevilor din zonele defavorizate, în paralel cu introducerea unor tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător”, a mai declarat Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu.

Conferința ”E-MOB – Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa” este finanțată de Programul Interreg Europe, care are ca obiectiv îmbunătățirea soluțiilor de mobilitate electrică prin integrarea acestora în sistemele publice de transport și a avut ca invitați autorități locale și județene sibiene, cât și parteneri ai proiectului din România, Germania, Austria, Franța, Grecia, Croația, Ungaria, Spania.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului