21.4 C
Sibiu
miercuri, 12 iunie, 2024

ANAF: 30 mai 2023 – termen limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale

Știri din Județ

  Direcţia Generală Regională a Finanţelor Braşov informează contribuabilii faptul că, 30 mai 2023 este termenul limită pentru depunerea situațiilor financiare anuale aferente exercitiului financiar 2022, de către: 

– societățile,

– societățile/companiile naționale,

– regiile autonome,

– institutele naționale de cercetare-dezvoltare,

– subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților deschise în România de societăți rezidente în state aparținând Spațiului Economic European.

    Obligația întocmirii și depunerii situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2022, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, revine şi contribuabililor care nu au desfășurat activitate în anul de raportare 2022, dar au desfășurat activitate după înființare, în exercițiile financiare anterioare celui de raportare.

    În vederea eficientizării procesului de depunere şi prelucrare a situaţiilor financiare anuale, D.G.R.F.P Braşov recomandă depunerea situaţiilor financiare în format electronic.

  Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale, generat prin programul de asistenţă (soft A şi Soft J), poate fi descărcat de pe portalul www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/ Descărcare declaraţii/ Situaţii financiare anuale/ Raportări anuale an 2022.

Nedepunerea situațiilor financiare anuale în termenul legal menționat, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanțelor se sancționează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Contribuabilii pot obţine informaţii suplimentare :

– prin intermediul Serviciului Spaţiu Privat Virtual – Formularul Unic de Contact, Secţiunea Asistenţă şi îndrumare în domeniul fiscal;

– telefonic, apelând Call Center-ul A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.

 Informăm pe această cale faptul că la nivel naţional sunt organizate întâlniri online cu contribuabilii, lista întâlnirilor poate fi vizualizată pe  site-ul www.anaf.ro-Asistenţă contribuabili – Servicii oferite contribuabililor- seminarii WEB.

Baza legală:

– Ordinul MF nr. 4268/2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor, precum și pentru reglementarea unor aspecte contabile;

– Legea nr. 82/1991 a contabilității, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Francez dispărut din Sibiu. Îl caută Poliția!

Nandor Kuti a plecat de la BC CSU Sibiu

Bulgarul Ivanov a semnat cu FC Hermannstadst