25.2 C
Sibiu
miercuri, 27 august, 2025
spot_img
spot_img

Artizan Huet revine în centrul Sibiului la finalul lunii iulie

Știri din Județ

Publicitate

O nouă ediție Artizan Huet, eveniment dedicat producătorilor și comercianților de obiecte handmade, se va desfășura săptămâna viitoare, de joi, 20 iulie până duminică, 23 iulie, în intervalul orar 10.00 – 21.00.

Serviciul de Administrare a Domeniului Public pune la dispoziția artizanilor și comercianților 22 de locuri în Piața Huet, ce vor fi amenajate obligatoriu de către aceștia cu corturi albe de 3/3 metri.

Cei interesați în ocuparea unui loc trebuie în primul rând să se programeze online în data de 17 iulie, între orele 9.00 – 24.00 pe site-ul SPADPP, pe https://spadpp.sibiu.ro/, secțiunea programări ghișeu online.

În perioada 18-19 iulie, cei programați sunt așteptați să depună cererile la ghișeul serviciului public amintit, unde se va încasa taxa de ocupare a domeniului public. Avizul le va fi apoi transmis pe e-mail.

Se va acorda câte un singur aviz per solicitant, fie că este vorba de o societate comercială, întreprindere familială, întreprindere individuală sau persoană fizică autorizată.

Atribuirea locațiilor în teren, se va face în ordinea programării online și implicit a înregistrării cererilor depuse la ghișeu în limita locurilor rămase disponibile. Pentru un aspect îngrijit al spațiilor de comercializare, comercianții au obligația să utilizeze pavilioane albe de 9 mp și mese.

La edițiile din lunile mai și iunie, un număr de 11 și respectiv 9 producători și comercianți și comercianți s-au înscris și au primit aviz pentru comercializarea pe domeniul public.

Mai multe detalii, inclusiv actele necesare, se găsesc aici: https://spadpp.sibiu.ro/site/detail/877  

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Tânăr reținut pentru furt calificat în Sibiu

Olarii aduc tradiția în Piața Mare din Sibiu

Benjamin Hanzu revine la ACS Mediaș