spot_img
15.7 C
Sibiu
vineri, 03 mai, 2024
spot_img

Patru muncitori răniți la Mediaș, din cauza unui șofer neatent

Știri din Județ

Publicitate

Patru muncitori ce efectuau lucrări la înălțime, azi-noapte, pe strada Unirii din municipiul Mediaș au fost răniți de către șoferul unei mașini. Acesta le-a izbit utilajul în care se aflau.

Publicitate

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutierii au constatat că șoferul unui autoturism, 44 de ani, din Harghita, având alte preocupări la volan, a intrat în coliziune cu un utilaj staționat cu ajutorul căruia se efectuau lucrări la înălțime, la rețeaua electrică a troleibuzelor.

În urma impactului, patru muncitori au fost răniți, suferind mai multe traumatisme. Bărbații au vârste cuprinse între 21 și 60 de ani și sunt din Olt, București, Constanța și Buzău.

„Echipajul SMURD a preluat un tânăr de 21 de ani care a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la CPU Mediaș cu un traumatism cranio-cerebral acut. Celelalte trei victime ai fost preluate de echipajele SAJ.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan

„SAJ SIBIU ,a trimis de la Mediaș în jurul orelor 00:40 ,două echipaje de tip B la un accident rutier produs pe str Unirii.Echipajele SAJ și ISU au asistat medical 4 persoane, care au suferit traumatisme și contuzii. Echipajul SAJ,a transportat la CPU MEDIAS trei persoane de 60 ,40 și 57 de policontuzionate iar echipajul ISU o persoana de 21 de ani.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Noi fapte bune de la ECHIPA GALBENĂ