16.2 C
Sibiu
luni, 04 martie, 2024

Alt caz de violență domestică. Poliția dă ordine de protecție și deschide dosare penale

Știri din Județ

După cazul de la Dumbrăveni de violență în familie, relatat luni de SIBIU INDEPENDENT, unul nou soldat cu ordin de protecție și dosar penal a fost anunțat de Poliție la Sibiu.


La data de 13 septembrie, în jurul orei 01:40, în urma unui apel 112, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu a fost solicitată să intervină la un scandal în familie.

La fața locului, victima (o sibiancă în vârstă de 36 de ani) a sesizat faptul că soțul acesteia, cu care se află în proces de divorț (în vârstă de 40 de ani, sibian), s-a prezentat la domiciliul acesteia și a pătruns în imobil după ce i-a bruscat atât pe ea cât și fiul acestora.

În urma verificărilor efectuate și a întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, fiindu-i impusă păstrarea distanței de 50 de m față de victimă.

Totodată, în cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Cazul rămâne în atenția și monitorizarea polițiștilor Biroului Ordine Publică Sibiu.

E BINE DE ȘTIUT:

Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.

Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:

Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă

– Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale;

Meriți să fii tratat/ă cu respect;

Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;

Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:

• Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;

• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;

• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;

• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;

• Să nu îţi retragi plângerea;

• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.

Mai multe informații despre violența domestică găsiți aici:

https://sb.politiaromana.ro/ro/prevenirea-criminalitatii/programe-prioritare/violenta-domestica

https://sieureusesc.ro/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri