spot_img
17.4 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Gheorghe Huja, primarul Cisnădiei: Niciun sacrificiu nu e prea mare când e vorba de interesele USR Cisnădie (C.P)

Știri din Județ

Publicitate

Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:

Publicitate

Pentru că explicațiile și atitudinea USR sfidează rațiunea, mă văd obligat să fac unele precizări. Primăria Cisnădie are deja în Cartierul Arhitecților un teren cu o suprafață de 7800 mp, destinat construcției școlii și grădiniței, dar, pentru a fi în acord cu noile prevederi legale aveam nevoie de încă o parcelă. Am reușit, după negocieri, să obținem un preț la jumătate din prețul pieței pentru suprafața respectivă, necesară începerii proiectului. Culmea, într-o ședință a Consiliului Local când am dezbătut acest proiect, consilierii locali USR Sinkievici Ioan Adrian și Tătaru Anca au fost de acord cu achiziționarea parcelei necesare demarării construcției școlii în Cartierul Arhitecților. Oare de ce s-au răzgândit la ședința de joi? Pentru că dacă se construiesc școala și grădinița în acest cartier, ei rămân fără o temă de campanie electorală. Acum patru ani plângeau de mila copiilor, promițându-le că vor face totul să aibă grădiniță și școală în „Arhitecți”. Iată că au făcut tot ce au putut să nu se întâmple acest lucru. Pentru cei de la USR Cisnădie, interesul lor e mai presus de orice și, după cum am văzut, sunt dispuși să sacrifice condițiile de trai ale locuitorilor de aici pentru a-și întreține războiul politic. După votul rușinos de joi prin care au spus ”NU” construirii școlii și grădiniței, au oferit explicații penibile, pretextând că vor să evite supraaglomerarea zonei. E un argument care jignește orice om capabil să înțeleagă acest context, e o insultă la adresa inteligenței celor din Cartierul Arhitecților. Cei de la USR Cisnădie sunt într-o permanentă campanie electorală și nu au nicio limită când vine vorba să își atingă scopurile. Au demonstrat că nu le pasă de soarta cetățenilor orașului, ci doar de ambițiile lor politice. Pentru ei, cetățenii din Cisnădie există doar pentru a le da votul. Dacă le-ar fi păsat cu adevărat de cei din Cartierul Arhitecților, ar fi contribuit la demararea acestei investiții importante, școala și grădinița din cartier. Dacă anul trecut erau 3 copii care veneau din Cartierul Arhitecților la școlile din Cisnădie, anul acest sunt 127 de copii care vin din cartier în oraș. Cât de ipocrit să fii ca să votezi împotriva unui asemenea proiect?

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Domnule primar, intr-o tara normala, intai se face infrastructura, drumuri, canalizare, piste de biciclete, banda unica pentru autobuze, statii de autobuz, scoli, grădinițe etc. si apoi se construiesc, blocuri, case. Dupa ce fiecare a construit dupa cum i-a taiat capul, acum cautati locuri unde sa puneti scolile si gradinitele 😂 Avizele alea de construire, tot dvs. le-ati dat. Bine ca aia fara scoli si gradinite va platesc taxe la primarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bogdan Trif (PSD): Alege înțelept! (C.P)

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie