26.2 C
Sibiu
duminică, 23 iunie, 2024

Patru sibieni au furat combustibil și catalizatoare. Au crezut că scapă de lege!

Știri din Județ

La data de 11 octombrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut 4 sibieni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat, în formă continuată.


Cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, sunt bănuiți că, în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, ar fi pătruns ilegal în incinta a două societăți din municipiul Sibiu, iar din autovehiculele parcate în curțile societăților ar fi sustras aproximativ 900 de litri de combustibil, în valoare de 6.800 de lei.

Publicitate

Ca urmare a activităților desfășurate de către polițiști, în vederea identificării persoanelor în cauză, la data de 11 octombrie, în jurul orei 05:00, cei patru bănuiți au fost depistați în trafic, în municipiul Făgăraș, în județul Brașov.

În autoturismul cu care bărbații se deplasau, polițiștii de investigații criminale au descoperit două catalizatoare, iar în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că bănuiții le-ar fi sustras, în aceeași noapte, din două autoturisme parcate, în municipiul Făgăraș.

În baza probatoriului administrat în cauză, față de cei patru bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Turist salvat de Salvamont Sibiu

Drumeție în Munții Lotrului, pe Vârful Sterpu

Val de praf saharian peste județul Sibiu

Fată de 15 ani din Sibiu, dispărută

CSC Șelimbăr s-a despărțit de trei jucători

Bărbat dispărut din Miercurea Sibiului

Bărbat dispărut din Sibiu

Crosul Agnitei promite o seară de neuitat