20.2 C
Sibiu
vineri, 21 iunie, 2024

Povestea lui Florin: Florile mi-au salvat viața. Era să mor, am fost foarte bolnav”

Știri din Județ

Florin este florar, numele fiindu-i, parcă, predestinat, deși inițial a lucrat în construcții. A ajuns să muncească „afară”, în Germania, Italia și Spania, însă praful, frigul și munca grea l-au readus acasă, în Sibiu. „𝐸𝑟𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑜𝑟, 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑏𝑜𝑙𝑛𝑎𝑣. 𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑚-𝑎𝑚 𝑝𝑢𝑠 𝑝𝑒 𝑝𝑖𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑚-𝑎𝑚 𝑎𝑝𝑢𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖𝑐𝑢𝑙𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐶𝑢 𝑚𝑎̂𝑛𝑎 𝑝𝑒 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎̆, 𝑠𝑝𝑢𝑛 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑚𝑖-𝑎𝑢 𝑠𝑎𝑙𝑣𝑎𝑡 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎”.


Întâmplarea lui Florin, relatată de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu pe pagina de Facebook, continuă seria poveștilor producătorilor locali participanți la Piața Volantă de la CJ Sibiu.

Publicitate

Redăm mai jos textul complet:

La doar 5 minute de Sibiu, la Cristian, Florin Oprița și-a construit o seră în care cultivă flori. Îl ajută soția sa, Andreea, pe care o consideră cea mai frumoasă floare din lume. Fostul șantierist a schimbat gletiera și lopata, cu săpăliga, stropitoarea, foarfecile de grădină și cam cu tot ceea ce îi este de trebuință unui floricultor.


„𝐴𝑚 𝑝𝑜𝑟𝑛𝑖𝑡 𝑐𝑢 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑚𝑖-𝑎 𝑑𝑎𝑡 𝑜 𝑎 𝑑𝑜𝑢𝑎 𝑠̦𝑎𝑛𝑠𝑎̆. 𝐷𝑜𝑎𝑟 𝑐𝑎̆, 𝑣𝑎𝑟𝑎 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑎̆, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑛𝑜𝑎𝑝𝑡𝑒, 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑎̆𝑙𝑐𝑎𝑡 𝑑𝑒 ℎ𝑜𝑡̦𝑖. 𝑀𝑖-𝑎𝑢 𝑓𝑢𝑟𝑎𝑡 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑙𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑜 𝑟𝑜𝑎𝑏𝑎̆. 𝐴𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑧𝑎𝑚𝑎̆𝑔𝑖𝑡, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑚 𝑎𝑙𝑒𝑠 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑒𝑟𝑔 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒”.

Din noaptea furtului, Florin a luat o decizie importantă: ziua să trudească între flori, iar noaptea să-și păzească averea multicoloră: „𝐴𝑚 𝑎𝑑𝑢𝑠 𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑐𝑟𝑜𝑏𝑢𝑧 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑜𝑟𝑚. 𝑆𝑢𝑛𝑡 𝑙𝑢𝑛𝑖 𝑑𝑒 𝑧𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖𝑡 𝑎𝑐𝑎𝑠𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑡. 𝑁𝑢 𝑎𝑚 𝑐𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒, 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆-𝑚𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑗𝑒𝑧 𝑚𝑢𝑛𝑐𝑎.” Poate părea ciudat, însă Florin nu le poartă sâmbetele celor ce l-au furat: „𝑂𝑟 𝑓𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑎̆𝑟𝑚𝑎𝑛𝑖 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑖𝑛𝑒”.

Măsura sufletului său mare este dată însă de un gest pe care-l face în fiecare toamnă: plantează, fără să ceară un leu, crizanteme multicolore, în fața Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. „𝑀𝑎𝑚𝑎 𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎𝑡 𝑎𝑖𝑐𝑖, 𝑙𝑎 „𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑎𝑛”, 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑑𝑒 33 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖. 𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑛𝑓𝑖𝑟𝑚𝑖𝑒𝑟𝑎̆ 𝑙𝑎 „𝐺𝑖𝑛𝑒𝑐𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑒”. 𝑁𝑢 𝑎 𝑎𝑝𝑢𝑐𝑎𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑠𝑖𝑎, 𝑠-𝑎 𝑝𝑟𝑎̆𝑝𝑎̆𝑑𝑖𝑡. 𝑇𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎, 𝑎𝑑𝑢𝑐 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖 𝑐𝑢 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑒𝑎, 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑣𝑒𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑒𝑟. 𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑡𝑖𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑚 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̦𝑖 𝑜𝑚 𝑏𝑢𝑛, 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑏𝑎̆𝑖𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑒𝑖”.

Astăzi, Florin a venit de la serele din Cristian cu microbuzul devenit „casă”, încărcat cu flori. Alături îi era Andreea, soția sa. Împreună au descărcat lăzile cu flori, pe care mai apoi le-au strămutat în rondoul de lângă „Urgențe”.

De astăzi, florile lui Florin Oprița vor aduce o clipă de bucurie atât celor veniți să-și caute leac pentru suferințe, cât și familiilor acestora și personalului medical.

Pe Florin Oprița îl puteți găsi înconjurat de flori în fiecare sâmbătă la Piața Volantă Transilvania sau vinerea, în curtea Consiliului Județean Sibiu, alături de numeroși producători locali veniți din județul nostru sau chiar din cele învecinate.

Sunt oameni care trudesc din greu și care nu uită că adevărata bucurie trebuie împărtășită cu cei care ajung să guste sau să-și desfete ochii cu roadele muncii lor de zi cu zi și, uneori, noapte de noapte.

Sursa foto: COnsiliul Județean Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri