spot_img
15.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Ajutoare de urgență pentru familiile şi persoanele cu sau fără cetăţenie română, evacuate din Fâşia Gaza şi aflate pe teritoriul României

Știri din Județ

Publicitate

Se acordă ajutoare de urgenţă, ca sprijin financiar temporar pentru familiile şi persoanele cu sau fără cetăţenie română, evacuate din Fâşia Gaza şi aflate pe teritoriul României, anunță Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu.


Ajutorul se acordă pe o perioadă de maximum 4 luni, începând cu luna decembrie 2023, dar nu mai târziu de 31 martie 2024, de la data depunerii solicitării şi numai cât timp beneficiarul ajutorului se află pe teritoriul României.

Beneficiari :

Ajutoarele de urgenţă se acordă la solicitarea persoanei singure, respectiv a unui membru de familie major, însoţită de copia actelor de identitate sau a documentelor pe baza cărora au trecut frontiera României, pentru fiecare membru al familiei.

Sume acordate:

  • a) 2.000 lei, lunar pentru familia cu 1 până la 5 membrii inclusiv, pentru cazare;
  • b) 3.000 lei, lunar pentru familia cu peste 5 membri, pentru cazare;
  • c) câte 600 lei, lunar pentru persoana singură, respectiv fiecare persoană din familie pentru asigurarea hranei, şi se cumulează cu ajutorul prevăzut la lit. a) sau b).

Modalitate de depunere:

Solicitarea se depune:

  • în format scris la agenţia judeţeană pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială locuieşte sau se află persoana singură sau familia în cauză,
  • electronic pe adresa de e-mail ajutoare_gaza@mmanpis.ro.

Documente necesare:

Solicitarea scrisă trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

  • numele şi prenumele solicitantului/reprezentantuluifamiliei;
    • tipul actului de identitate, seria şi numărul acestuia;
    • copii ale actelor de identitate/documentelor pe baza cărora s-a trecut frontiera României, pentru toti membrii familiei
    • numărul de membri de familie;
    • adresa la care locuiesc;
    • contul bancar deschis la o unitate bancară din România în care să fie efectuată plata ajutorului de urgenţă.

Modalități de plată:

  • contul bancar al solicitantului

Ajutorul de urgenţă se plăteşte lunar de către agenţia teritorială,în contul bancar indicat de reprezentantul familiei, după verificarea solicitărilor.

https://www.mmanpis.ro/fasia-gaza-2/

sursa foto: rfi.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă