9.9 C
Sibiu
luni, 07 octombrie, 2024

Muzeul ASTRA găzduiește Târgul “Semințe cu suflet”

Știri din Județ

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește sâmbătă, 23 martie 2024, evenimentul Târgul “Semințe cu suflet”. Târgul de semințe este organizat de grupul Semințe cu suflet și va avea loc în premieră pe str. Bastionului, nr.6 A, la Bastionul Soldisch, începând cu ora 10 până la epuizarea semințelor. Pasionații de grădinărit pot beneficia de sfaturile membrilor grupului și de îndrumarea lor pentru a avea o grădină bogată în legume, fructe și plante ornamentale.


,,Dăruirea semințelor e o investiție într-un viitor mai bun! Primul eveniment desfășurat în cadrul programului Târgul de țară: grădină și peisaj rural este dedicat activităților legate de grădinărit, mai precis începutul practic al grădinăritului: sămânța, cea care înmagazinează în ea zestrea genetică a unei plante care împreună cu priceperea grădinarului și cu grija lui pe parcursul câtorva luni de zile, se transformă în fructe, legume, de fapt viață curată și sănătoasă, așa cum ne dorim cu toții. Dăruirea de semințe nu este o îndeletnicire nouă, grădinarii și agricultorii au făcut dintotdeauna schimb de semințe, puieți și de cunoștințe, ajungând astfel mai repede și mai ușor să stăpânească pământul astfel încât să le ofere roade gustoase și hrănitoare. În satul tradițional, semințele uscate bine și învăluite în bucăți de hârtie, apoi pătrate în coșulețe de nuiele, erau puse primăvara devreme unele în răsadnițe, altele semănate direct în pământ, fiecare după rostul ei. Inițiatoarea grupului Semințe cu suflet, doamna Rodica Meiroşu, este și sufletul și organizatorul proiectului. După ce a locuit peste 30 de ani la oraș, s-a retras pe meleagurile natale, în județul Buzău, pentru a se ocupa de grădinărit, una dintre pasiunile ei, adunând și cultivând soiuri de legume și fructe românești. La început, membrii grupului își trimiteau semințele între ei, prin poștă, apoi au început să organizeze întâlniri prin țară, primele desfășurându-se în județele Buzău și Prahova. În ultimii ani, s-au organizat evenimente în toată țara, atât primăvara cât și toamna.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.

Publicitate

Cu acest prilej, Muzeul ASTRA le oferă sibienilor o nouă posibilitate de a cunoaște mai bine patrimoniul arhitectural al Sibiului prin vizitarea parțială a Bastionului Soldisch, ghidați de muzeograful Dr. Adrian Stoia între orele 10-14.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.


Program: Târgul de țară: grădină și peisaj rural 2024

Eveniment: Târgul “Semințe cu suflet”

Data: 23 martie 2024, începând cu ora 10

Locație: str Bastionului, nr 6 A, Bastionul Soldisch


Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: 5 ani de SIBIU INDEPENDENT

Medalii pentru karateka la mondiale

Adolescenți sibieni în dialog cu actorii la teatru

Accident mortal pe Valea Oltului, lângă Racovița

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene