spot_img
13 C
Sibiu
miercuri, 15 mai, 2024
spot_img

Istoria se repetă! Șoferii drogați și beți, trași pe dreapta de polițiștii sibieni

Știri din Județ

Publicitate
Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

În perioada 26 – 28 aprilie, polițiștii rutieri sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 14 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 40 de permise de conducere, au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare și s-au aplicat 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 209.000 de lei. Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de conducere fără permis și cele de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Exemple semnificative:

Acum două zile,în jurul orei 00:30, în localitatea Șeica Mare, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Ruși. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

O zi mai târziu, în jurul orei 01:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Corneliu Coposu  de către un localnic în vârstă de 28 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că dreptul sibianului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a două substanțe psihoactive. 

La aceeași dată, în jurul orei 02:30, în localitatea Alțina, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 106 de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Brateiu. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Probleme rutiere au fost depistate și în municipiul Mediaș, acolo unde polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Axente Sever. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri