15.1 C
Sibiu
miercuri, 03 iulie, 2024

Mobilizare exemplară la Colecta de Paște organizată de Banca Regională pentru Alimente Cluj. „Ne-am dat seama că da, se poate, dacă-ți dorești, dacă crezi în ceea ce faci”

Știri din Județ

Peste 73 de tone de alimente au fost donate în trei zile în județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu.

S-au implicat mai bine de 600 de voluntari de toate vârstele, în 88 de magazine din regiune.

Banca Regională pentru Alimente Cluj a finalizat de curând Colecta de Paște, o ediție în care voluntarii și donatorii și-au dat mâna și au reușit împreună să ajute cu alimente peste 13.000 de persoane aflate în nevoie.

Publicitate


„Am rămas încă o dată surprinsă de mobilizarea de care au dat dovadă voluntarii care au participat la colectă. Eu personal am interacționat direct cu mulți voluntari în regiune: adolescenți extrem de motivați, adulți care au lăsat treburile lor deoparte ca să ajute câteva ore sau chiar trei zile, seniori dedicați care ne erau alături în magazine și care erau sufletul campaniei. Ajutorul lor a fost extrem de valoros, fără ei nu am fi reușit să strângem peste 73 de tone de alimente, le suntem recunoscători că s-au implicat”, declară vicepreședintele executiv al Băncii pentru Alimente Cluj, Andreea Bobiș.

Cifrele Colectei de Paște – Banca Regională pentru Alimente Cluj
(care deservește județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu)


– 73.979 kilograme alimente au fost donate în cele 3 zile de campanie
– cantitatea de hrană donată e echivalentă a 147.958 porții
– 88 magazine au fost implicate în județele Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud și Sibiu
– 69 ONG-uri partenere vor distribui produsele donate
– 13.570 persoane în nevoie ajutate
– 657 voluntari prezenți în magazine (din partea asociațiilor, organizațiilor de studenți și voluntari înscriși individual în campanie).


În cele trei zile de Colectă, echipa Băncii pentru Alimente și coordonatorii echipelor de voluntari au trăit sute de experiențe care le-au arătat că merită să aibă încredere în umanitate, în bunătatea celor din jur și în dorința lor de a ajuta. Lăsăm aici câteva declarații ale reprezentanților asociațiilor și ale coordonatorilor:

Codruța Vidrașcu, coordonator dezvoltare regională Banca pentru Alimente Cluj: „Au fost trei zile în care am parcurs aproximativ 700 kilometri ca să ajung la cele 20 de magazine din 3 județe. M-am întâlnit cu cel puțin 70 de voluntari, iar sentimentul a fost wow! Wow în special în orașele foarte mici cu număr mic de locuitori care s-au mobilizat extraordinar. Oamenii au fost conștienți că prin gestul lor tot ce se întâmplă în acele orășele rămâne acolo în comunitate și ajută fie centrele de vârstnici, fie familiile vulnerabile de care știu că sunt multe. Și poate că acesta a fost factorul care i-a scos mai mult la cumpărături și i-a făcut să fie mai altruiști.

La unul dintre magazine, am îmbrăcat și noi haina de voluntari în magazine. Am reușit în doar două ore și jumătate să colectăm 500 kilograme de alimente. Astfel ne-am dat seama că da, se poate, dacă-ți dorești, dacă crezi în ceea ce faci, dacă știi că poți ajuta și ai siguranța că găsești deschidere și să sădești o sămânță.”

Serviciul de Ajutor Maltez în România: „Ne-a impresionat generozitatea clienților, în special a vârstnicilor care intrau în magazine. Din puținul pe care se vedea clar că îl au, făceau gesturi de donație. Oamenii modești în venituri au arătat o generozitate aparte.”

Asociația Pro Assisto: „La ieșirea din magazin a unei familii, mama, tata și o fetiță de 5-6 ani, cu un cărucior plin cu alimente. Fetița a pus mâna pe cărucior să îl oprească, a luat în fugă un pachet cu paste, a venit și i-a dat voluntarului pachetul după care s-a întors la părinți. A înțeles mesajul Colectei fără cuvinte!”

Ștefania Fodor, voluntară: „Majoritatea oamenilor vârstnici au reacționat foarte bine la campanie și ne-au felicitat. Mai mult, ne-au încurajat să facem mai multe asemenea campanii.”

Andreea Miruna Geți, voluntară: „M-au impresionat doi bătrânei care intrau în magazin. Le-am spus despre campanie și erau foarte încântați. Ne-au spus că mai au doar 40 lei pe card dar merg și cumpără câte ceva pentru că vor să doneze. Așa au făcut.”

Tulit Zsolt – Serviciul de Ajutor Maltez Aiud: „Am avut o echipa de voluntari liceeni. Am văzut cât de mult vor să se implice și câte vor să facă. Problema e că noi credem uneori că ei nu sunt în stare pentru că sunt prea tineri. Ba sunt mai dezvoltați decât credem noi.”

Cătălin Puscau, reprezentant al Asociației Creștine Speranța pentru Apuseni: „Am cunoscut un cuplu, iar doamna avea deficiențe de vedere. Cei doi au făcut cea mai mare donație. Mi-au dau lacrimile pur și simplu.”

Asociația Noi Toți: „Ne-am desfășurat activitatea într-o zona ostilă, de la personal, până la localnici. Am întâlnit însă o mulțime de oameni frumoși care nu erau din zonă. Mulți au fost mirați de curajul de a face așa ceva acolo. A fost o campanie plină de satisfacție.”


Andreea Bobiș, vicepreședintele executiv al Băncii pentru Alimente Cluj: „Am avut mulți voluntari care au mai participat și la alte ediții ale colectei, deja știau ce au de făcut și s-au descurcat extrem de bine. Unii voluntari aveau cutiile pline încă de la primele ore ale dimineții. Am avut și voluntari străini, americani ori ucraineni care nu vorbeau română. Singurul lucru pe care puteau să-l spună era “Mulțumesc!”. E minunat că s-au putut implica și ei.”


Rețeaua Băncii pentru Alimente organizează colecte naționale de două ori pe an: înainte de Crăciun și de Paște. Alimentele donate direct în magazinele partenere au ajuns la organizații neguvernamentale care au în grijă copii și vârstnici în situații vulnerabile, persoane cu dizabilității, în risc de excluziune socială sau fără adăpost, refugiați, persoane cu dependențe de substanțe și persoane din comunități marginalizate pe criterii de discriminare.

Donează lunar 2 euro

Cei care vor să ajute se pot implica printr-o donație lunară de 2 euro pe lună, prin trimiterea unui sms cu textul HRANA la numărul 8845.

Astfel, fiecare donator ajută la salvarea de la risipă a unei cantități de aproximativ 9 kilograme de mâncare/lună, hrană care ajunge la ONG-uri care deservesc oameni în nevoie din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.

Federația Băncilor pentru Alimente din România cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.

Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri