27.3 C
Sibiu
luni, 22 iulie, 2024

Daniela Cîmpean (PNL) îl susține pe Constantin Oprean la Primăria Poiana Sibiului (PE)

Știri din Județ

Constantin Oprean este genul de om care și-a luat în serios fiecare rol al vieții, iar celor pe care le-a primit de la comunitate, de consilier local și apoi de viceprimar al comunei Poiana Sibiului le-a dat tot timpul și priceperea sa. El este cel căruia oamenii i se adresează și cel căruia i se cuvin laude pentru coordonarea tuturor lucrărilor publice ale ultimilor ani.

Am transmis astăzi, la Poiana, mesajul de susținere al PNL Sibiu pentru Constantin Oprean. Echipa liberală, eu personal și colegii vicepreședinți ai Consiliului Județean Sibiu, parlamentarii și consilierii noștri, bunul nostru prieten Ilie Dăncilă (fostul primar liberal), cu toți știm că este momentul lui Constantin Oprean, că merită să ajungă primar!

Merită pentru ceea ce a făcut și mai ales pentru ceea ce știe că trebuie făcut!

Oamenii știu și la Poiana un adevăr incontestabil și în Mărginime ca și în restul județului: PNL este partidul care a inițiat și implementat cele mai importante proiecte de dezvoltare, vizibile pe drumurile județene, în școli, între oamenii din comunitățile conduse de colegi liberali, devenite fara excepție exemple de bune practici.

Cu aceste realizări, de echipă, venim în fața oamenilor și le spunem că este timpul pentru Constantin Oprean, primar al comunei Poiana Sibiului!

Articol publicat la comanda de PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri