17.9 C
Sibiu
vineri, 21 iunie, 2024

Mitropolitul Ardealului a acordat un act de cinstire primarului Cisnădiei, Gheorghe Huja

Știri din Județ

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a acordat, astăzi, în semn de prețuire pentru sprijinul acordat act de cinstire domnului Gheorghe Huja, Primarul Orașului Cisnădie. Mitropolitul Streza a săvârșit slujba de binecuvântare a altarului de vară a Centrului Parohial „Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, aflat în curtea bisericii „Sfânta Treime” din Cisnădie. De astăzi, aici, se află o parte din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.


Înaltpreasfinția Sa le-a vorbit credincioșilor veniți în număr mare la lăcașul de cult din orașul Cisnădie îndemnându-i să se bucure de încununarea lucrărilor săvârșite aici.

„Curtea bisericii s-a transformat în biserică, s-a prelungit prin acest altar de vară pe care noi l-am binecuvântat și îl rugăm pe milostivul Dumnezeu ca rugăciunile pentru toate nevoile pe care le avem noi și care vor fi înălțate la acest nou altar de vară din curtea bisericii Dvs să fie primite în altarul ceresc. Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea aceasta șiosteneala tuturor celor care au făcut posibilă această realizare prin care vedem cum se împletesc cele două slujiri: una bisericească și una misionar-filantropică” a transmis ierarhul celor prezenți.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului a acordat în semn de prețuire pentru sprijinul acordat acte de cinstire domnului Gheorghe Huja, Primarul Orașului Cisnădie, doamnei Daniela Cîmpean, Președintele Consiliului Județean Sibiu, doamnei Ionela Jula, Arhitect Șef al Orașului Cisnădie, precum și binefăcătorilor. Doamnei preotese Maria Gașpar i-a fost oferit Ordinul „Anastasia Șaguna”, iar cântăreții bisericești Vasile Mihãilã și Maria-Magdalena Schneider au primitdistincția  „Dimitrie Cunțan”.

Părintele paroh dr. Cătălin Crişan a mulțumit ierarhului pentru prezență, slujire și pentru primirea spre păstrare și închinare a unei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri