20.2 C
Sibiu
joi, 20 iunie, 2024

Întâlnire la „Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport“ din municipiul Mediaș

Știri din Județ

Vineri, 17 mai 2024, a avut loc o întâlnire la sediul Centrului Social Comunitar de Agrement și Sport din municipiul Mediaș, situat pe strada Sticlei, investiție care la acest moment se apropie de final. La invitația primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, la întâlnire au luat parte directorii instituțiilor de învățământ, alături de tinerii din Consiliile Elevilor din liceele și colegiile medieșene, precum și reprezentanții firmei care realizează construcția centrului. Întâlnirea a avut drept scop prezentarea stadiului actual al lucrărilor, clădirea fiind destinată petrecerii timpului liber în cadrul unor activități extrem de variate.  

În mod concret, în cadrul acestui proiect, finanțat din fonduri europene și de la bugetul local, se realizează un centru social comunitar de agrement și sport, construcție ce face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Mediaș, prin crearea unor spații destinate publicului larg. Spațiile propuse prin acest proiect sunt un teren de sport mix, o zonă cu panou de cățărat, o sală multifuncțională pentru gimnastică, yoga, fitness, aerobic etc., un spațiu de primire și așteptare, locuri de șezut pentru vizionarea evenimentelor sportive și un teren de sport descoperit pe acoperișul clădirii. Conform proiectului, sala se dorește a fi folosită și pentru evenimente și manifestări sportive, la care se folosește nișa de cățărat ca și podium/scenă.

„Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport de pe strada Sticlei, o investiție pe care am promis-o cu câțiva ani în urmă, se apropie de final. M-am întâlnit astăzi aici cu cadre didactice, cu elevi, cărora le-am prezentat, împreună cu dirigintele de șantier, modul în care arată acest proiect. Aici, elevii și tinerii din Mediaș vor putea să își petreacă timpul liber în mod civilizat, într-un cadru modern“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

WORLD REFUGEE DAY la Sibiu

Pieton lovit de mașină pe trecerea de pietoni