29.1 C
Sibiu
duminică, 07 iulie, 2024

Elevii de liceu din Sibiu, provocați să participe la o nouă ediție Leaders Explore pentru Elevi

Știri din Județ

Elevii de liceu din Sibiu și alte 6 orașe ale țării sunt invitați să se înscrie la o nouă ediție a programului Leaders Explore pentru Elevi organizat de Fundația Leaders. Proiectul reprezintă o experiență de autocunoaștere și leadership personal care le oferă participanților șansa să își descopere și să își dezvolte potențialul, să experimenteze lucrul în echipă și abilitățile de leadership și să își identifice drumul în carieră potrivit cu personalitatea și abilitățile lor.

Programul Leaders Explore pentru Elevi este construit în jurul a 9 zile de activitate, la care se adaugă provocări individuale și de echipă toate acestea, pentru a construi o experiență transformațională. Până în prezent, peste 3400 de elevi de liceu din toată țara au absolvit programul Leaders Explore.

Anul acesta, programul se desfășoară în perioada iunie – octombrie 2024, în București, Ploiești, Constanța, Slatina, Bârlad, Sibiu și Cluj-Napoca, iar participarea elevilor este gratuită. Pentru a se înscrie, tinerii trebuie să completeze formularul disponbil pe www.leaders.ro/elevi.  

Publicitate

Calendarul celor 7 ediții din 2024:

  • București: perioada de desfășurare 22 iunie – 22 septembrie 2024, termen înscriere 12 iunie 2024;
  • Ploiești: perioada de desfășurare 26 iunie – 6 octombrie 2024, termen înscriere 14 iunie 2024;
  • Constanța: perioada de desfășurare 29 iunie – 6 octombrie 2024, termen înscriere 17 iunie 2024;
  • Bârlad: perioada de desfășurare 1 iulie – 13 octombrie 2024, termen înscriere 21 iunie 2024;
  • Slatina: perioada de desfășurare 8 iulie – 17 octombrie 2024, termen înscriere 29 iunie 2024;
  • Sibiu: perioada de desfășurare 15 iulie – 13 octombrie 2024, termen înscriere 3 iulie 2024;
  • Cluj-Napoca: perioada de desfășurare 15 iulie – 20 octombrie 2024, termen înscriere 3 iulie 2024.

În total, peste 200 de elevi de liceu sunt așteptați să participe la edițiile Leaders Explore Elevi de anul acesta (30 elevi/ ediție).

Detalii program

Dezvoltat de mai bine de 7 ani și având 68 de ediții încheiate, Leaders Explore pentru Elevi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, elevi de liceu remarcabili, aflați într-o continuă căutare, fie că este vorba de o căutare interioară, de motivația notelor mari, bursă, un viitor job provocator, sau de gândul de a schimba lumea.

Programul cuprinde 9 zile de activități în format fizic și online, dintre care 8 zile de workshop-uri, întâlniri cu lideri și exerciții prin intermediul cărora participanții își dezvoltă competențe precum autocunoaștere, gândire critică, self-leadership, inteligență emoțională, abilități de comunicare, lucru în echipă și spirit de inițiativă.

Cea de-a noua zi este ziua de inspirație pentru viitor, în care are loc „Biblioteca vie”, un modul online în care elevii se întâlnesc cu specialiști din diverse domenii de interes pentru viitorul lor, care prin exemplul lor personal și profesional îi pot inspira sau motiva în alegerile pe care le fac.

Programul include și o componentă practică, de proiecte în comunitate, în cadrul cărora tinerii sunt împărțiți în echipe și, timp de 5-8 săptămâni, gândesc și implementează un proiect social care poate schimba mediul în care trăiesc.

Leaders Explore pentru Elevi este organizat de Fundația Leaders și finanțat de Lidl România, în calitate de Partener Principal al programului, cu susținerea Consiliului Elevilor și a inspectoratelor școlare din județele în care se desfășoară.

Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe www.leaders.ro/elevi.  

Despre Fundația Leaders

Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile.

De 24 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 44.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a peste 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.

Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.

Social media: LinkedIn, Facebook, Instagram, Tiktok

www.leaders.ro

Despre Lidl România

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm. 

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mașină distrusă complet de foc la Dumbrăveni